Antena Meniu Search
x

Curs valutar

O altă poartă, posibil ucigasă, reabilitată de autorităţile din Timişoara

Măsurile concrete se iau numai după producerea unor tragedii!

de Redactia Observator

la 07.11.2017 , 17:22

Măsurile concrete se iau numai după producerea unor tragedii! Aşa se întâmplă la Timişoara unde autorităţile au decis să readucă la forma iniţială una dintre porţile de intrare în oraş, din cauză că reprezintă un real pericol pentru şoferi. Problema e că hotărârea a fost luată după două luni de când - din cauza unei furtuni puternice - o altă poartă a căzut peste un tânăr şi l-a omorât. 

Intrarea în Timişoara. Locul în care Vlad, student la medicină veterinară, şi-a pierdut viaţa, strivit de o poartă masivă.

Nicolae Robu, primar Timişoara: "Nu ştim dacă s-a prăbuşit pentru că cineva a greşit, poate s-a prăbuşit pentru că viteza a fost peste nivelul avut în vedere atunci când s-a făcut proiectarea. Poate s-a prăbuşit pentru erorile de proiectare, poate s-a prăbuşit pentru erori de execuţie."

Vezi și

Sunt întrebări la care încă nimeni nu a găsit un răspuns. Cu toate acestea, autorităţile locale iau măsuri concrete abia acum, la două luni după furtuna care a lovit vestul ţării. Edilii au decis ca poarta să fie readusă la forma iniţială. 

Plăcile de fibrociment vor fi îndepărtate, astfel că din această placă, la final, va rămâne un imens schelet metalic. Iar scheletul, cred autorităţile, nu va mai reprezenta un pericol pentru şoferii din trafic. Până mâine, primăria din Timişoara trebuie să reabiliteze poarta. E termenul impus de comitetul de urgenţă din zonă. 

În furtuna puternică din luna septembrie, 5 oameni au murit doar în judeţul Timiş şi alţi zeci au fost răniţi în întreaga zonă de vest a ţării. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » O altă poartă, posibil ucigasă, reabilitată de autorităţile din Timişoara