Antena Meniu Search
x

Curs valutar

O femeie din Buzău a stat trei ore pe un pervaz la etajul 5 al unui bloc şi a ameninţat că se aruncă în gol

Scene şocante s-au derulat în Buzău, în plină furtună de cod portocaliu. Trei ore, o femeie a stat pe un pervaz la etajul cinci şi a ameninţat că se aruncă.

de Redactia Observator

la 21.09.2017 , 21:23

Scene şocante s-au derulat în Buzău, în plină furtună de cod portocaliu. Trei ore, o femeie a stat pe un pervaz la etajul cinci şi a ameninţat că se aruncă în gol. Totul pe o ploaie torenţială cu tunete şi fulgere şi sub privirile zecilor de martori strânşi în faţa blocului. Vă avertizăm, urmează imagini şi informaţii cu un puternic impact emoţional. 

În plin cod portocaliu de furtuni, negociatorii duc o luptă contracronometru. O femeie ameninţă că se aruncă în gol de la etajul 5 al unui bloc din Buzău. "Ea a coborât de acolo, de la etaj, acolo unde sunt negociatorii. A coborât de acolo, la celălalt balcon unde, din cât am înţeles, nu locuieşte nimeni. Geamul este rabatat.", spune un martor.

Urcat pe autoscară, la peste 15 metri înălţime, un pompier încearcă să se apropie de femeie. Însă intervenţia mai mult o agită. Pentru a evita o tragedie, jandarmii încearcă să-i convingă pe curioşi să se îndepărteze. 

Vezi și

O ploaie torenţială complică mai mult misiunea salvatorilor.

Pe acelaşi subiect

Într-un final, pompierul reuşeşte să o coboare pe femeie în siguranţă de pe pervazul pe care a stat mai bine de 3 ore.

Cei care au asistat la scenele şocante aplaudă succesul salvatorilor.  

Cunoscută cu probleme psihice, femeia a fost dusă la spitalul de neuropsihiatrie de la Săpoca. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Ştiri sociale » O femeie din Buzău a stat trei ore pe un pervaz la etajul 5 al unui bloc şi a ameninţat că se aruncă în gol