Antena Meniu Search
x

O mamă din Ploieşti a ajuns în instanţă ca să salveze viaţa copilului încă nenăscut

O mamă din Ploieşti a câştigat în instanţă dreptul la viaţă al copilului ei. A obligat funcţionarii Casei de Sănătate să elibereze un formular.

Vezi și

O mamă din Ploieşti a câştigat în instanţă dreptul la viaţă al copilului ei. A obligat funcţionarii Casei de Sănătate să elibereze un formular, care i-a fost refuzat iniţial pe motiv că bebeluşul ei nu s-a născut, deci nu există! Un paşaport medical în baza căruia copilul, diagnosticat cu o malformaţie cardiacă încă din pântece, a putut fi operat şi salvat, în ultimul moment, într-un spital din Germania. Femeia a acceptat să-şi spună povestea ca să-i convingă pe oameni să schimbe legile ce le închid copiilor drumul spre viaţă, chiar înainte să se nască.

"Am fost izbiţi de un refuz categoric, cum că acest dosar nici nu poate fi făcut.", spune Ioana, mama fetiţei născută cu o malformaţie cardiacă. Autorităţile se apără: "Cum anume să eliberăm un formulat E 112 pentru o persoană care încă nu a fost nascută? Nu există acea persoană din punct de vedere legal.", spune Cătălin Tudorache, purtător de cuvânt la Casa de Sănătate Prahova.

Iar dacă nu există în acte, nu are şansă la viaţă. Sună crud, dar e textul legii pe care funcţionarii din Prahova o aplică, fără să privească spre pacient. "Nici măcar nu au deschis acel dosar. Am iesit din birou, mi s-a facut rau, o femeie mi-a dat un pahar cu apa. Medicul din comisia de evaluare a ieşit din birou şi i-a spus doamnei, într-o doară: dacă e cazul, cheamă o salvare!", mai povesteşte Ioana.

Fetiţa ei a fost diagnosticată cu o malformaţie cardiacă, încă din pântece. Putea fi operată, după naştere, doar în străinătate, prin formularul E112. Un drept care i-a fost refuzat, din cauza birocraţiei: "Suferinţa a fost enormă. Pentru copilul nostru, o naştere prematură putea fi fatală. Toate aceste presiuni puteau duce la acest lucru." 

Disperată că se apropie naşterea copilului ei, femeia şi-a mutat lupta în instanţă. Iar instanţa i-a dat dreptate. Funcţionarii Casei au fost obligaţi să elibereze Formularul E112, înainte de naşterea fetiţei. 

Ioana şi-a adus copilul pe lume în Germania, unde a fost operat şi salvat de un medic român. Fetiţa Ioanei are acum două luni şi e în siguranţă. Mama îşi doreşte ca povestea ei să poată schimba legile ce le închid copiilor drumul spre viaţă, chiar înainte de a se naşte.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

35 de lei kilogramul de carne de miel înainte de Paşte. Consideraţi preţul acceptabil?

Observator » Stiri sociale » O mamă din Ploieşti a ajuns în instanţă ca să salveze viaţa copilului încă nenăscut