Antena Meniu Search
x

Sătenii din Izvoarele nu mai au curaj să doarmă la ei acasă: "Cum să nu ne fie teamă? Vine noaptea, te dărâmă..."

Vezi și

Oamenii din Izvoarele fac din nou nopţi albe. De pe un deal, pâmântul o ia la vale chiar spre casele lor. În doar câteva ore, solul s-a deplasat cu zeci de centimetri. Geologii au verificat astăzi zona la pas. Urmele de alunecare sunt extrem de clare. De 10 ani, spun specialiştii, nu au mai văzut ceva asemănător.

-Încă 25 centimetri. 

-De aseară?

-De ieri şi până azi. A luat-o spre zona caselor!

Pe acelaşi subiect

-Am avut şi cutremure. Multe, multe am avut. Multe, multe, am avut. 

-Ne ducem cu totul în fundul pământului, mămică!

Valuri de pământ, unele chiar şi de aproape un metru şi jumătate, ameninţă să înghită casele oamenilor din Izvoarele. 

-Aici are un metru 40. O ia la vale spre sat! E problemă că o ia şi spre zona de locuinţe!

În doar câteva ore, alunecările de teren, care au apărut pe dealul din sudul satului, au crescut în intensitate. De aseară şi până azi s-a dublat şi suprafaţa afectată. De la 200 la 400 de metri liniari. 

-Încotro să mă duc?

-Dormiţi noaptea?

-E şi soţul meu, care e paralizat la pat. Unde să mă duc? Unde să ne ducem? Nu ştim. 

Tanti Lenuţa se gândeşte la ce e mai rău. După ce casa ei şi a vecinilor, au fost zguduite de cutremure şi inundate de zeci de ori, mai speră doar în minuni. Autorităţile locale se gândesc deja la o evacuare în masă. Astăzi, o echipă de la Institutul de Geologie al României a fost în zonă şi a strâns mai multe date.

-Acolo este trunchiul de pom foarte înclinat spre deosebire de astea, care sunt drepte, deci ăsta a plecat cu totul. Ăla arată că este o mişcare, cel puţin la nivelul rădăcinilor. Cred că am vreo 10 ani de când nu am mai văzut una aşa clară! 

-E pericol! Cum să nu ne fie teamă? Vine noaptea, te dărâmă...

Prin zonă trece şi o conductă de gaze. Deocamdată, nu riscă să fie afectată. Luni, după terminarea raportului geologic, autorităţile vor stabili ce măsuri care trebuie luate. Până atunci, oamenii se roagă să nu-i înghită pământul.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Sunteţi de acord ca permisul auto să poată fi obţinut de la 17 ani?

Observator » Stiri sociale » Sătenii din Izvoarele nu mai au curaj să doarmă la ei acasă: "Cum să nu ne fie teamă? Vine noaptea, te dărâmă..."