Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Peste 35 de mii de români, inclusiv profesori, amânați la vaccinarea anti-Covid.”Întotdeauna, Educaţia a fost lăsată pe ultimul plan”

Probleme grave în etapa a doua de vaccinare. Nu mai sunt suficiente doze pentru bătrâni, bolnavi cronic şi personalul din domenii cheie. Aşa că se amână imunizarea cu 10 zile. 35 de mii de oameni, programați pentru prima doză de vaccin, începând cu 28 ianuarie au fost anunțați că nu se mai poate până pe 8 februarie.

de Ema Schweninger

la 26.01.2021 , 19:56

  • România are un deficit de 117.000 de doze de vaccin.
  • Toate persoanele programate care deservesc activități esențiale și care nu au boli cronice sau nu au mai mult de 65 de ani, vor fi amânate la imunizare.

Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare: ”Soluția pentru continuarea campaniei de vaccinare, fără să afectăm doza de rapel, făra sa afectam vaccinarea persoanelor cu boli cronice și celelalte categorii din etapa 2 - începand cu data de 28 ianuarie, se reprogramează cu 10 zile toate persoanele care deservesc activități esentiale, pentru doza 1”

Adică angajaţii din zeci de instituţii. Printre ei, cei care se ocupă cu transportul persoanelor şi al mărfurilor, preoţii dar şi cadrele didactice.

Traian Pădureț, profesor: ”Eu eram programat pe data de 30. E posibil să se suprapună ora de reprogramare cu ora în care trebuie să ai activitate face to face”.

Vezi și

Cu două săptămâni înainte de deschiderea şcolilor, s-au vaccinat mai puţin de 10.000 de angajaţi din învăţământ. Din 300.000.

Dumitru Irimia, lider de sindicat: ”Întotdeauna, Educaţia a fost lăsată pe ultimul plan în aceşti 30 de ani”.

Iulian Cristache, președinte Federația Părinților: ”Dreptul la Educaţie este unul fundamental. Dar în egală măsură, poate chiar mai sus decât dreptul la Educaţie, şi dreptul la Sănătate reprezintă o condiţie de bază”.

Ministrul Educaţiei a cerut acum câteva săptămâni ca profesorii să aibă prioritate la vaccinare.

Vlad Voiculescu, ministrul Sănătăţii: ”Trebuie să găsim aici un balans: pe de o parte de a-i ajuta pe cei mai vulnerabili şi a ajuta sistemul sanitar implicit, a ajuta spitalele prin faptul că nu mai au atât de mulţi pacienţi care dezvoltă forme grave şi pe de altă parte de a pune accent pe această prioritate a României care este să deschidă şcolile”.

Deficit de 117.000 de doze de vaccin

Observator a arătat încă de ieri că numărul mare de programări dar şi dozele mai puţine trimise de compania Pfizer ar putea duce la amânări. Dar coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă ne-a asigurat că lucrurile sunt sub control şi nu se va amâna rapelul.

Astăzi însă ni se pune că autorităţile au avut de ales între amânarea vaccinării persoanelor peste 65 de ani şi a celor cu boli cronice şi decalarea imunizării angajaţilor din domenii cheie. 

Dacă vor întârzia şi alte tranşe, vor fi amânate şi alte persoane.

Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare: ”Avem un deficit de doze de 117.000. Acest deficit e generat in mare parte de faptul că în săptamana 18 - 24 ianuarie am recepționat cu cca 51,3% mai puțin doze decât trebuiau să fie alocate - 93,340 de doze. (...) Sunt persoane care s-au programat in limita locurilor disponibile, era evident ca trebuie sa fie vaccinate. Erau persoane din centrele medico-sociale. Va fi asigurată vaccinarea acestor categorii de persoane”.

Angajaţii din domeniile esenţiale vor primi sms-uri şi mailuri cu noua dată a vaccinării. De asemenea, modificarea va apărea automat în platforma electronică.

În cazul în care cineva nu va putea merge la vaccinare în ziua când care trebuie să i se administreze doza va putea să îşi modifice data în platformă sau prin call center.

Ema Schweninger Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Peste 35 de mii de români, inclusiv profesori, amânați la vaccinarea anti-Covid.”Întotdeauna, Educaţia a fost lăsată pe ultimul plan”