Antena Meniu Search
x

Sâmbăta Morților 2019. Ce este interzis în această zi și cum sunt pomeniți morții

Sâmbăta Morților 2019 este sărbătorită de creștinii ortodocși, astăzi, 2 martie, iar sărbătoarea reprezintă începutul sâmbetelor morților, zile în care creștinii își pomenesc morții.

de Redactia Observator

la 02.03.2019, 09:23

Sâmbăta Morților 2019 este sărbătorită de creștinii ortodocși, astăzi, 2 martie, iar sărbătoarea reprezintă începutul sâmbetelor morților, zile în care creștinii își pomenesc morții.

Sâmbăta Morților marchează începutul sâmbetelor morţilor, în număr de şapte, care se vor încheia sugestiv cu Sâmbăta lui Lazăr, înainte de Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor.

În tradiţia populară există credinţa că, în această zi, sufletele morţilor coboară pe pământ, de aceea se dă de pomană mâncare gătită.

Tradiția populară spune că se obișnuiește ca în această zi să nu se lucreze. Toate femeile care nu țin cont de acest avertisment sunt pedepsite să tremure precum piftia și să li se întoarcă pomană dată.

Pe acelaşi subiect

Mai mult, sărbătoarea Sâmbăta Morților trebuie respectată cu sfințenie pentru a te feri de nebunie.

Sâmbăta Morților reprezintă începutul celor șapte săptămâni în care creștinii își pomenesc morții

Sâmbăta Morților 2019. Cum sunt pomeniți morții

Tot tradiția populară spune că morții se hrănesc din aburii fierturilor, de aceea este obligatoriu ca măcar un singur fel de mâncare ce este dat de pomană să fie fierbinte.

Se pot da de pomană sarmale, plăcintă, vin, colivă, colaci sau fructe.

De la căpătâiul celor adormiţi nu trebuie să lipsească Sfânta Cruce, candela, florile proaspete.

Vasele cu tămâie şi lumânările reprezintă, la rândul lor, ofrande prin care sunt cinstiți cei plecaţi la viaţa veşnică.

În această zi, lumea duce la biserică, pentru sfinţit şi împărţit, un colac mare, un blid cu colivă şi o sticlă cu vin, apoi merge la cimitir, curăţă mormintele şi împarte pomeni.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Veţi participa la Slujba de Înviere?

Observator » Stiri sociale » Sâmbăta Morților 2019. Ce este interzis în această zi și cum sunt pomeniți morții