Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Sindromul Dorel loveşte în Dolj, unde arborii de pe marginea unui drum au ajuns cioturi

Că România e ţara lui merge şi-aşa nu mai e demult o noutate. Sunt însă şi lucrări care reușesc sa te lase mut de uimire. Un astfel de exemplu e ce a rămas în urma muncitorilor care au toaletat arborii de pe marginea unui drum judeţean din Dolj.

de Cristina Oprea

la 17.11.2020 , 20:13

  • 50 de mii de lei a plătit societatea de drumuri și poduri pentru lucrare.
  • Iar firma cu care s-a semnat contractul a oferit și expertiza.

Abia când te apropii suficient de mult de bucata de drum, îți dai seama că pe aliniamentul său se găsesc arbori. De la depărtare, par mai degrabă stâlpi de electricitate pentru că doar trunchiul a mai scăpat de drujba muncitorilor.

Pe rețelele de socializare, imaginile sunt deja virale. Cei mai mulţi, fac haz de necaz: "se pregătesc țepe pentru hoți" spune un internaut.

Noi am vrut opinia specialiştilor. Aşa că ne-am dus cu pozele la Garda de Mediu.

Vezi și

Gheorghe Călinoiu, Garda de Mediu Dolj: Sunt tăieri, să le zic aşa, barbare, pe româneşte. Nu aşa se toaletează coroana unui pom.

50 de mii de lei a plătit societatea de drumuri și poduri pentru această lucrare. Era nevoie de un utilaj pe care drumarii nu îl au. Iar firma cu care s-a semnat contractul a oferit și expertiza.

Alin Golumbeanu, Drumuri și poduri - cadru negru pe început: Noi am închiriat un utilaj, dar pe lângă asta, am făcut un contract cu aceeaşi firmă, care are muncitori specialişti pe tema asta eu nu îi am. Şi sunt necesari, că cineva trebuie să ştie ce să facă şi cum să facă.

Numele firmei nu le e străin celor de la mediu. O altă lucrare făcută în urmă cu câteva luni a costat scump o primărie din Dolj. 80 de mii de lei au plătit autorităţile din Valea Stanciului pentru curăţarea unor arbori. Şi încă 40 de mii de lei a fost amenda primită de la Garda de Mediu. Pentru că au fost tăiați și arborii sănătoși, au constat inspectorii. Lucrările făcute de firmă au iscat un scandal şi în mai. Într-o altă comună, un localnic nemulţumit de cum se taie copacii îşi striga atunci oful pe facebook.

În ciuda greșelilor din teren, firma a câștigat contracte în zeci de localităţi. Şi Regia de administrare a spațiilor verzi Craiova a plătit aproape 30 de mii de lei pentru toaletarea unor arbori. Şi aici lipsea utilajul minune.

Gheorghe Călinoiu, Garda de Mediu Dolj: Normal că vom veni să constatăm că e aceeaşi firmă care a tăiat şi la Valea stanciului, care a tăiat şi în municipiul Craiova, să încercăm să retragem avizul ăsta.

Reprezentanții firmei nu au dorit să comenteze situația.

Cristina Oprea Like

La 37 de ani, are deja mai mult de 15 ani de când lucrează în presă. A început la Gazeta de Sud. A făcut marketing şi comunicare în mass media, CSR, vânzări sau voluntariat în campanii umanitare.

Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?
Observator » Ştiri sociale » Sindromul Dorel loveşte în Dolj, unde arborii de pe marginea unui drum au ajuns cioturi