Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Testarea în masă, o misiune imposibilă în România

Multe ţări au ales să facă testare în masă pentru noul coronavirus, dar noi nici nu vrem si nici nu am fi capabili. Aproape 150 de centre există acum în ţară şi chiar preşedintele Iohannis intrebat de reporterii Observator recunoaşte că nu avem capacitatea de a face testare în masă.

de Redactia Observator

la 23.10.2020 , 19:39

  • Testele rapide costă mult mai puţin.
  • Folosirea lor ar permite izolarea mai multor persoane pozitive.

Noi am aflat cât de eficientă ar fi o astfel de măsură şi cum ar trebui ea făcută pentru a putea avea o radiografie a situaţiei generale.

Trei milioane de teste de la începutul pandemiei. Altfel spus, un român din şapte a aflat dacă este infectat. Departe de o testare în masă, care să arate numărul real al cazurilor de coronavirus. Întrebat de reporterul Observator dacă ar fi oportună o astfel de testare, preşedintele a fost ferm. Ferm împotrivă:

Klaus Iohannis, preşedintele României: Testarea în masă nu este recomandată decât de persoane care vor să pară interesante. Testarea în masă ar însemna poate sute de mii de testări zilnice, ceea ce practic nu se poate. Nu avem dotările, nu avem personalul pentru așa ceva și nici nu este recomandată.

Vezi și

De ce nu se poate? În România sunt acum aproape 150 de centre de testare, de trei ori mai multe ca acum 6 luni. Mai multe, dar prea puţine pentru aproape 20 de milioane de oameni. În plus, nu sunt răspândite uniform la nivel naţional. 14 judeţe, adică mai bine de o treime, au câte un singur centru de testare acreditat de Ministerul Sănătăţii.

Un singur centru ar trebui să testeze câteva sute de mii de oameni. În schimb, Capitala şi două judeţe, Timiş şi Cluj, au împreună o treime din total.

Alexandru Rafila: Testarea nu este relevantă decât în momentul în care ai făcut-o. Asta nu înseamnă că în a doua zi, în a treia zi nu poţi să devii bolnav. Şi dacă dublăm sau triplăm capacitatea de testare la nivel naţional, ar dura luni de zile să testezi toată populaţia.

Alternativa ar putea fi testele rapide.

Tudor Ciuhodaru, medic in cadrul Spitalului Clinic de Urgenta "Nicolae Oblu" din Iasi: Dacă am fi folosit inclusiv testele rapide care identifică faza acută a bolii şi ar fi fost utilizate tocmai pe acea categorie de oameni pe care nu îi testează nimeni în acest moment. Am fi ştiut exact radiografia momentului.

Însă şi aceste teste trebuie făcute doar de cadre medicale, iar rezultatele trebuie confirmate prin teste de laborator.

Alexandru Rafila: Testele rapide care identifică antigenul sunt foarte multe variante, însă OMS consideră relevante doar două. Se pot folosi, pot avea indicaţii limitate, dar cazurile care sunt detectate ca fiind pozitive oricum trebuie confirmate prin PCR.

Testele rapide costă mult mai puţin, iar folosirea lor ar permite izolarea mai multor persoane pozitive.

Tânără: Eu cred că este singura variantă posibilă. Numai aşa aflăm câţi suntem bolnavi, care în izolare sau la spital şi gata.

În multe ţări europene, printre care Franţa, Italia şi Spania, testarea este gratuită.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » Ştiri sociale » Testarea în masă, o misiune imposibilă în România