Treizeci de vacuţe gestante au fost oferite cadou unor săteni nevoiaşi
Treizeci de vaci gestante au fost oferite cadou unor săteni nevoiaşi.
Creşte o vacă şi dă alta mai departe. Acesta este scopul unei campanii desfăşurate de două fundaţii caritabile. Treizeci de vaci gestante au fost oferite cadou unor săteni nevoiaşi.
Primii paşi în noua casă. Tocmai din Irlanda a ajuns aici văcuţa. Ca să aducă bunăstare în gospodăria unui sătean din Ighiu, judeţul Alba. Este gestantă în 4 luni. Pentru a beneficia de cadou, săteanul şi-a luat însă un angajament.
Viţeluşa care se va naşte, după un an şi jumătate să fie donata, la fel, altor membri din comunitate.
Toate cele 30 de vaci care au fost donate sunt gestante. Viţeii se vor naşte la primăvară, moment în care sătenii se vor transforma la rândul lor în donatori. În felul acesta trebuie răspândită bunăstarea.
- În goana după cadourile de Paşte cu buzunarele tot mai goale. Cât sunt dispuși unii români să cheltuiască...
- Cadoul emoţionant pe care un britanic i l-a făcut soției, în fiecare săptămână, timp de 68 de ani: "Nu te...
- Cadoul special de 8 Martie care a devenit tot mai popular în ultimii ani. Preţurile pot ajunge până la 4.000 de lei
- Zeci de milioane de euro cheltuie românii în luna martie pe flori de primăvară. Vedetele sezonului 2025
- Cadou colectiv sau mărţişor simbolic pentru profesori de 1 Martie? Părerile părinţilor sunt împărţite: "Unii...
Ovidiu Spânu, director Open Fields: "Noi dorim ca ei să trăiască mai bine, să aibă o ocupaţie în jurul acestui animal, să-l îngrijească, să-l mulgă zilnic, să-l hrănească."
Vacile sunt donate de două fundaţii caritabile. În România, beneficiarii le-au aşteptat cu grajdurile în ordine şi gata să culeagă roadele de pe urma lor.
Elisabeta Dumitru, beneficiar: "Vom avea în ogradă lăpticul şi ceea ce trebuie la orice familie. Ea este o donaţie pentru noi, iar noi vom face mai departe donatie viţeluşul."
Următorii născuţi vor putea fi păstraţi de familiile beneficiare.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰