Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Salvarea turismului românesc vine de pe Instagram

În lipsa unei strategii de ţară a autorităţilor pentru promovarea turismului, salvarea vine de pe Instagram. Vloggeri, bloggeri şi influenceri din toată ţara îşi dau întâlnire în locuri de Patrimoniu şi fac ce ştiu mai bine: fotografii şi clipuri video

de Redactia Observator

la 29.05.2019 , 21:52

În lipsa unei strategii de ţară a autorităţilor pentru promovarea turismului, salvarea vine de pe Instagram. Vloggeri, bloggeri şi influenceri din toată ţara îşi dau întâlnire în locuri de Patrimoniu şi fac ce ştiu mai bine: fotografii şi clipuri video care devin virale pe internet.

Fanii le urmăresc şi apoi caută acele zone pentru a le descoperi şi ei. Părăsesc mediul online şi se tranformă în turişti.

Vlad Eftenie adoră fotografia de stradă, iar asta l-a făcut faimos în online. Iubeşte arhitectura şi fiecare clădire prinde o cu totul altă formă prin obiectivul aparatului.

Vezi și

Vlad este unul dintre cei 400 de români care promovează pe reţelele de socializare Patrimoniul Cultural al ţării. Îşi spun Cronicarii Digitali, iar clipurile şi fotografiile lor, peste 6 mii la număr, au ajuns la un milion şi jumătate de utilizatori ai Instagram, în mai puţin de un an.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Odată postate pe reţelele de socializare, până şi ruinele devin obiective turistice. Un exemplu este sinagoga din Constanţa, apreciată de mii de oameni pe Instagram. Este nevoie de un unghi bun, câteva efecte puse din telefon, iar un peisaj întunecos se transformă imediat într-unul de vis. 

Iar pozele virale atrag turişti noi. Cum sunt aceste două tinere din Vaslui, care au venit special la mare într-un city break, pentru a se fotografia în apropierea Cazinoului.

În România, sunt peste două milioane şi jumătate de utilizatori Instagram, care pun accent pe creativitate, planificare şi utilizarea hash-tag-urilor.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri sociale » Salvarea turismului românesc vine de pe Instagram