Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Vacanță în vremea pandemiei. Capitala Georgiei, desemnat cel mai sigur oraș pentru turiști, este destinația anului 2021

În aşteptarea paşaportului de vaccinare al Comisiei Europene, mai multe ţări crează coridoare speciale pentru cei imuni la coronavirus. Între timp, o revistă de profil din Europa a făcut un top al destinaţiilor pentru anul acesta în care turiştii vaccinaţi sunt primiţi fără restricţii.

de Greta Gavrilă

la 31.03.2021 , 12:51

  • Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1

Madeira, Grecia, Islanda şi Suedia se regăsesc în clasament. Dar primul loc este ocupat de o destinaţie mai puţin populară printre români şi anume capitala Georgiei.

Tbilisi a fost desemnat, anul trecut, cel mai sigur oraş pentru turişti din punct de vedere sanitar. Acum este destinaţia anului şi deja primeşte turişti din toată lumea. Fără restricţii sau teste, dar cu paşaport de vaccinare. 

Următoarea în clasamentul European Best Destinations este Madeira. Autorităţile de pe insula portugheză au creat un coridor special pentru turiştii vaccinaţi cu ambele doze sau pentru cei care au dezvoltat anticorpi în urma infectării cu virusul. În plus, aici a fost creată şi prima staţiune pentru. nomazii digitali, în Ponta do Sol. 

Vezi și

Este urmată de arhipelagul insulelor Azore. Acolo, Corvo este prima insulă cu toată populaţia vaccinată. Cei care vor să îşi petreacă sejurul, trebuie să fie vaccinaţi sau să facă un test PCR. 

Pe acelaşi subiect

Când vorbim de turism, Grecia nu poate lipsi de pe listă. De altfel, elenii au fost şi cei care au venit cu ideea paşaportului de vaccinare în Uniunea Europeană. În top, au intrat destinaţii precum Kefalonia, Atena, insula Rhodos şi oraşul Rethymno din Creta. Bine de ştiut este că elenii repornesc turismul de la 14 mai. 

Lista continuă cu Islanda, prima ţară europeană care a implementat certificatul de vaccinare. Între timp, a dat undă verde turiştilor care vor să se bucure de plajele cu nisip negru, vulcane, cascade şi gheizere spectaculoase. 

În clasament se regăsesc şi destinaţii precum Stockholm, Copenhaga, Insulele Canare, Sevilla şi oraşul croat Cavtat.

 Înainte să vă faceţi planurile de vacanţă, util este să consultaţi site-ul reopen.europa.eu. Acolo, puteţi selecta punctul de plecare şi destinaţia aleasă pentru a afla, în timp real, restricţiile de călătorie impuse. 

Greta Gavrilă Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri sociale » Vacanță în vremea pandemiei. Capitala Georgiei, desemnat cel mai sigur oraș pentru turiști, este destinația anului 2021