Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Şase sute de reclamaţii şi doar trei oameni au murit ucişi de neglijenţa sau de neştiinţa medicilor, în 2016. E concluzia Comisiei de Disciplină a Colegiului Medicilor

Trei oameni au murit anul trecut, ucişi de neglijenţa sau de neştiinţa medicilor. Verdictul a fost pus de Comisia de Disciplină, care le-a retras dreptul la liberă practică. Alte 23 de cadre medicale au fost anchetate, dar s-au ales doar cu avertismente.

de Redactia Observator

la 31.03.2017 , 20:21

Trei oameni au murit anul trecut, ucişi de neglijenţa sau de neştiinţa medicilor. Verdictul a fost pus de Comisia de Disciplină, care le-a retras dreptul la liberă practică. Alte 23 de cadre medicale au fost anchetate, dar s-au ales doar cu avertismente.

"Sunt mâhnit de frecvenţa cazurilor de medici care ajung la DNA", îşi începe discursul preşedintele Colegiului Medicilor, la 20 de ani de la înfiinţare. Deseori însă, acuzaţiile de corupţie, vin la pachet cu cele de malpraxis. Peste 600 de sesizări au ajuns la colegiu, numai anul trecut, printre cei mai revoltaţi pacienţi fiind cei din Capitală. Doar 157 de cazuri au ajuns la Comisia de Disciplină, iar dintre acestea pentru 26 de medici s-a început ancheta. În final, 3 cadre medicale au fost excluse din sistem. Ceilalţi s-au ales cu mustrare sau avertisment. 

Gheorghe Borcean, preşedintele Colegiului Medicilor din România: "Poate că pacientul să fi decedat, spre regretul tuturor, dar decesul să nu fie datorat în mod direct şi imediat gestului medicului, omisiunii medicului, ci şi altor factori cauzatori, iar acelea să fi fost numai cauze adjuvante."

Vezi și

În cazul celor trei pacienţi decedaţi, însă, medicii, care i-au tratat s-au făcut direct vinovaţi de moartea lor. Numele nu au fost date publicităţii, dar multe cazuri au fost extrem de dezbătute de public în ultimii ani.

Pe acelaşi subiect

Unul dintre cele mai mediatizate cazuri, din ultima perioadă, a fost cel al lui Gheorghe Burnei, şef de secţie la Spitalul Marie Curie din Capitală. Zeci de părinţi au fost revoltaţi că medicul făcea experimente pe copiii lor. Este o anchetă penală în desfăşurare, însă paradoxal, la acea vreme, Colegiul Medicilor i-a luat apărarea.

Şi alţi părinţi încă îl regretă. Este şi cazul Elenei Radu, a cărei fetiţă, născută cu o malformaţie a picioarelor, a fost operată de mai multe ori la Spitalul Marie Curie.

-Mi-a salvat fetiţa. Dacă nu era el, fetiţa asta nu purta încălţăminte.

Acuzaţiile sunt însă extrem de grave. La fel ca în atâtea alte cazuri. Medicii se apără însă. Carmen Panţiş, medic anestezist, Spitalul Judeţean Oradea: "Noi, medicii din prima linie, urgentiştii, anesteziştii, chirurgii, facem tot ce ne stă în putinţă ca să-l salvăm, dar de multe ori lucrurile nu merg bine şi din această situaţie cred că suntem judecaţi foarte repede, fără a avea toate informaţiile disponibile."

De exemplu lipsurile sistemului. Recunoscute şi de autorităţi. Florian Bodog, ministrul Sănătăţii: "Avem în continuare dificultăţi în susţinerea programelor de sănătate sau proiectelor de investiţii în aparatură medicală, sunt în continuare probleme în asigurarea necesarului de medicamente şi materiale sanitare."

Cele mai multe plângeri le au chirurgii, iar cele mai puţine medicii pediatrii.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Şase sute de reclamaţii şi doar trei oameni au murit ucişi de neglijenţa sau de neştiinţa medicilor, în 2016. E concluzia Comisiei de Disciplină a Colegiului Medicilor