Antena Meniu Search
x

Vindem sau cumpărăm proprietăți anul acesta? Ce ne recomandă specialiștii

În situaţia în care tot mai mulţi specialişti avertizează că o nouă criză economică bate la uşă, un segment care ar putea fi afectat de asta, este piaţa imobiliară.

de Redactia Observator

la 20.05.2020, 14:27

Vezi și
  • Consultanţii imobiliari spun că piaţa apartamentelor dă semne bune.
  • A crescut interesul oamenilor pentru case cu grădină.

Aşa că, e firesc să ne punem întrebări: cum va afecta pandemia preţurile caselor şi ale apartamentelor? Este bine să cumpărăm sau să vindem anul acesta o proprietate? Ambele sau niciuna?

În ciuda estimărilor, consultanţii imobiliari spun că piaţa apartamentelor dă semne bune. Ne aşteptam ca numărul de tranzacţii din ultimele două luni să scadă. Ei bine, nu a fost aşa. S-a vândut şi s-a cumpărat la fel.

Daniel Crainic, consultant imboliar: Sfatul meu pentru cine doreşte să vândă anul acesta un apartament este să posteze un anunţ, să se gândească la preţul real, să nu îl umfle şi să vadă reacţia pieţei. Dacă există contacte, să îl vândă. Cerere există, portalul nostru imobiliar are deja un trafic mai mare decât în mai, anul trecut  ceea ce este îmbucurător. Cu siguranţă, preţurile nu vor creşte în acest an, este posibil să se corecteze pe acele segmente unde deja erau destul de ridicate, dar, în general, pe apartamentele obişnuite, de 2 3 camere, probabil e bine să ne aşteptăm la o prelungire a perioadei de trqanzacţionare, la o negociere mai multă sau precauţie mai mare din partea cumpărătorilor, însă nu neapărat la scăderi spectaculoase de preţ.

Acelaşi sfat îl dau şi dezvoltatorii imobiliari celor care doresc să cumpere o proprietate.

Antoanela Comşa, dezvoltator imobiliar: In opinia mea, nu trebuie să amânăm decizia de a achiziţiona o locuinţă. Scăderi de preţuri precum în 2008 nu vom avea. Nu cum cum să existe. Majoritatea proiectelor în execuţie astăzi, au deja contractele încheiate. Eu cred ca acele proiecte situate intr o locatie buna care vor avea si facilitati pentru cei ce locuiesc in imobilele respective, loc de joaca zone verzi generoase, posibilitatea de a iesi, vor avea de castigat pe termen lung.

Specialiştii pieţei imobiliare mai spun că, după perioada stării de urgenţă în care am fost nevoiţi să ne petrecem aproape tot timpul în case, a crescut interesul oamenilor pentru case cu grădină sau apartamente cu terase spaţioase deci dacă aveţi aşa ceva şi vreţi să vindeţi, e momentul. La fel şi dacă vreţi să cumpăraţi.

Viviana Andrei, consultant imobiliar: Sfatul meu este să cumpere atunci când găsesc proprietatea potrivită cerinţelor lor. Nu putem să ne bazăm pe o scădere a preţurilor, pentru că riscăm să pierdem proprietatea. Dobânda este la minim istoric, iar în această perioadă, poţi găsi un volum mare de proprietăţi. În plus, o scădere a preţurilor etse însoţită şi de inflaţia monedei. Un lucru este cert. Piaţa imobiliară se va autoregla şi va fi printre primele care îşi vor reveni

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Sunteţi de acord ca permisul auto să poată fi obţinut de la 17 ani?

Observator » Stiri sociale » Vindem sau cumpărăm proprietăți anul acesta? Ce ne recomandă specialiștii