Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Violator din Brăila, eliberat din închisoare pentru bună purtare

În urmă cu cinci ani, un caz de viol a şocat întreaga ţară. Un asistent medical de la un spital din Brăila şi-a sedat victima, după care a abuzat-o sexual. A fost condamnat la 8 ani de închisoare, dar, după executarea a doar 5 ani din pedeapsă, Tribunalul Brăila a decis punerea în libertate a acestuia.

de Redactia Observator

la 04.07.2020 , 11:32

  • Bărbatul și-a sedat victima și a batjocorit-o
  • Magistrații au decis să-l elibereze de după gratii

Asistentul medical, de 62 de ani, care a sedat şi violat zeci de femei internate în secţia unde lucra a scăpat de pedeapsă după doar 5 ani pentru bună purtare.

În motivarea deciziei instanţa menţionează că a ajuns la eliberarea acestuia pentru că avea vârsta de peste 60 de ani, nu avea antecedente penale, iar pe durata detenţie nu a avut nicio sancţiune.

Judecătoria şi mai apoi Tribunalul Brăila au apreciat că asistentul merită să revină în societate fiindcă şi-a corectat comportamentul şi a plătit daunele morale, aşa că a fost liberat condiţionat.

Vezi și

Georgiana Strechie, purtătorul de cuvânt al Tribunalului BrăilaÎn motivarea acestei decizii instanța a ținut cont de comportamentul condamnatului în mediul de detenţie.

Prin decizia autorităţilor şi avocatul violatorului s-a găsit nevoit să îi admită cererea de eliberare.

Purice Fanel Cezar, avocatul violatorului - Dacă s-a îndreptat sau nu, eu nu am de unde să știu.

Cazul a stârnit revoltă în rândul brăilenilor, care au contestat decizia autorităţilor.

Procurorul a motivat că asistentul trebuie eliberat pentru că a avut o bună purtare, nu i s-a aplicat nicio sancţiune în plus şi nu avea alte antecedente penale.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri sociale » Violator din Brăila, eliberat din închisoare pentru bună purtare