Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Andy Murray, eliminat în turul al doilea al Australian Open

Tenismenul britanic Andy Murray, locul 113 ATP, beneficiar al unui wild card, a fost eliminat în turul al doilea al Australian Open, notează news.ro.

de Redactia Observator

la 20.01.2022 , 12:29

Andy Murray, eliminat în turul al doilea al Australian Open - Profimedia

El a fost învins, joi, cu scorul de 6-4, 6-4, 6-4, de japonezul Taro Daniel, locul 120, venit din calificări, după un meci de două ore şi 48 de minute. Daniel va evolua în turul al treilea cu Steve Johnson, locul 104 ATP, sau cu italianul Jannick Sinner, locul 10 ATP şi cap de serie numărul 11.

Din nefericire pentru fostul număr 1 mondial, prezenţa numai în turul al doilea nu îi asigură revenirea în Top 100 ATP. Murray l-a învins, marţi, în turul I, cu scorul de 6-1, 3-6, 6-4, 6-7 (5), 6-4, pe gerogianul Nikoloz Basilaşvili, locul 23 ATP şi cap de serie numărul 21, după un meci de trei ore şi 52 de minute.

Aceasta a fost prima victorie din 2017 la Melbourne Park obţinută de fostul lider ATP, confruntat cu o gravă accidentare la şold. El nu a mai jucat de atunci decât la ediţia din 2019, când a pierdut în manşa I. Murray, 34 de ani, a disputat cinci finale la Australian Open şi le-a pierdut pe toate, ultima în 2016.

Articolul continuă după reclamă
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » Sport » Andy Murray, eliminat în turul al doilea al Australian Open