Antena Meniu Search
x

Cine este Marketa Vondrouşova, adversara Soranei Cîrstea din turul III de la Australian Open 2021

Sorana Cîrstea, una dintre cele două reprezentante ale României din turul III de la Australian Open 2021, joacă, vineri dimineaţa, împotriva Marketei Vondrouşova, din Cehia.

Cristi Ioniţă
de Cristi Ioniţă

la 11.02.2021, 18:57

Marketa Vondrouşova şi Sorana Cîrstea nu s-au mai întâlnit până acum
Marketa Vondrouşova ocupă locul 20 mondial la momentul actual - Hepta
  • Sorana Cîrstea şi Marketa Vondrouşova nu s-au mai întâlnit până acum.
  • Marketa Vondrouşova a fost vicecampioană la Roland Garros, în 2019.

Confruntarea este una dintre primele partide care se vor juca vineri la Australian Open 2021, partida urmând să înceapă la 02.00, ora României.

Sorana Cîrstea şi Marketa Vondrouşova au câştigat câte două meciuri pentru a ajunge să se înfrunte în joc direct pentru calificarea în faza optimilor de finală.

Sorana Cîrstea a trecut de Patricia Maria Ţig (România), scor 6-2, 6-1, şi de Petra Kvitova (Cehia), cap de serie numărul 9, scor 6-4, 1-6, 6-1. Sorana Cîrstea a stat pe teren trei ore şi şase minute până acum.

Marketa Vondrouşova s-a impus, cu 2-6, 7-5, 7-5, în confruntarea cu Rebecca Peterson (Suedia) şi a trecut, cu 6-1, 7-5, de Rebecca Marino (Canada). Marketa Vondrouşova a stat pe teren trei ore şi 45 de minute până acum.

Marketa Vondrouşova, favorită 19 la Australian Open 2021

Sorana Cîrstea şi Marketa Vondrouşova nu s-au mai întâlnit până acum. Totuşi, graţie diferenţei din clasamentul mondial, sportiva din Cehia este considerată mare favorită. Marketa Vondrouşova ocupă locul 20 mondial, la momentul actual, în timp ce Sorana Cîrstea este abia pe poziţia 68.

Deşi are doar 21 de ani, Marketa Vondrouşova are deja un palmares impresionant. A urcat chiar până pe locul 14 mondial, în iulie 2019, a jucat o finală la Roland Garros, tot în 2019, şi a câştigat turneul de la Biel-Bienne, din Elveţia, în 2017, când a învins-o în finală pe Anett Kontaveit (Estonia), scor 6-4, 7-6, la doar a doua apariţie pe tabloul principal al unui turneu WTA.

Marketa Vondrouşova a câştigat şi şapte turnee din circuitul ITF, cel mai important fiind cel de 100.000 de dolari de la Trnava (Slovacia), din 2017, când a trecut în finală, scor 7-5, 7-6, de Veronica Cepede Royg (Paraguay).

Deşi a trecut prin momente dificile, după divorţul părinţilor săi, Marketa Vondrouşova şi-a continuat cu succes cariera, fiind susţinută atât de cei doi, cât şi de tatăl ei vitreg. Astfel, Vondrouşova a câştigat Nike Junior Tour International Masters, din Statele Unite ale Americii, competiţie considerată un adevărat Campionat Mondial, dar şi Roland Garros şi Australian Open la dublu junioare.

Marketa Vondrouşova se trage, practic, dintr-o familie de sportivi. Mama ei a jucat volei la Slavia Praga, iar bunicul ei a fost campion naţional de pentatlon. De altfel, Marketa Vondrouşova a mai încercat şi alte sporturi, precum ski, fotbal sau tenis de masă, înainte de a se focusa exclusiv pe tenis de câmp.

Învingătoarea dintre Sorana Cîrstea şi Marketa Vondrouşova, culoar favorabil la Australian Open 2021

Pe lângă premiul consistent, cine câştigă ia 320.000 de dolari australieni, şi punctele aferente, cine câştigă îşi asigură 240 de puncte WTA, Sorana Cîrstea şi Marketa Vondrouşova se duelează şi pentru un culoar favorabil la Australian Open 2021.

Asta pentru că învingătoarea dintre cele două joacă, în faza optimilor de finală, cu învingătoarea dintre Sara Errani (Italia), locul 134 mondial, şi Su Wei Hsieh (Taipei), locul 71 mondial.

Sorana Cîrstea şi-a îmbunătăţit, deja, rezultatul înregistrat anul trecut la Australian Open, când s-a oprit în turul II al competiţiei, după 6-4, 3-6, 5-7, cu Cori Gauff (Statele Unite ale Americii). Culmea, Marketa Vondrouşova sta chiar mai bine la acest aspect, chiar dacă anul trecut era favorită 15. Atunci, Vondrouşova a părăsit competiţia încă din primul tur, după ce a cedat, scor 2-6, 6-4, 4-6, în confruntarea cu Svetlana Kuzneţova (Rusia).

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Credeţi că lucraţi sub calificarea dumneavoastră la locul de muncă?

Observator » Sport » Cine este Marketa Vondrouşova, adversara Soranei Cîrstea din turul III de la Australian Open 2021