Observator » Sport » Clubul la care va ajunge Florinel Coman, după EURO 2024. Anunțul a fost făcut de Fabrizio Romano

Clubul la care va ajunge Florinel Coman, după EURO 2024. Anunțul a fost făcut de Fabrizio Romano

Florinel Coman Clubul la care va ajunge Florinel Coman, după EURO 2024. Anunțul a fost făcut de Fabrizio Romano - Profimedia Images
Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 25.06.2024, 18:06 | Modificat la 25.06.2024, 18:20

Atacantul Florinel Coman, aflat cu naţionala de fotbal a României la EURO 2024, ar urma să semneze pentru formaţia qatariană Al Gharafa, a anunţat cunoscutul jurnalist italian Fabrizio Romano, marţi, pe contul său din reţeaua de socializare X.

Specialistul în transferuri precizează că gruparea din Qatar va achita clauza de 5 milioane de euro a lui Florinel Coman, campion al României cu FCSB în sezonul trecut, iar contractul va fi semnat în zilele următoare, după efectuarea vizitei medicale.

Toţi aceşti paşi sunt aşteptaţi să fie efectuaţi după ce clubul va perfecta, săptămâna aceasta, transferul atacantului spaniol Joselu (Real Madrid), aflat şi el la EURO 2024.

Anterior, destinaţia lui Coman s-a vehiculat a fi clubul Al-Duhail, tot din Qatar.

Articolul continuă după reclamă