Cupa Franței: PSG merge în semifinale, după victoria cu Nice. Meciul a fost LIVE în AntenaPLAY
PSG a eliminat-o pe Nice, după victoria cu 3-1, şi s-a calificat în semifinalele Cupei Franţei, duelul fiind live video în AntenaPLAY. Campioana din Ligue 1 s-a impus cu scorul clar şi se va duela cu Rennes pentru un loc în marea finală. Kylian Mbappe, Fabian Ruiz şi Lucas Beraldo au punctat în victoria lui PSG cu Nice. Pentru oaspeţi a marcat Laborde, transmite AS.RO.
Paris Saint-Germain, cu starul Kylian Mbappe printre titulari, s-a calificat în semifinalele Cupei Franţei la fotbal, învingând pe teren propriu, cu scorul de 3-1, formaţia OGC Nice, într-o partidă disputată luni.
PSG - Nice, în sferturile Cupei Franței. Mbappe a deschis scorul
Mbappe, care a purtat banderola de căpitan, a deschis scorul pe Parc des Princes în minutul 14, ajungând la şapte goluri marcate în actuala ediţie a Cupei Franţei, în patru meciuri disputate. El putea reuşi dubla în minutul 25, când a expediat balonul în bară.
Parizienii şi-au majorat avantajul prin Fabian Ruiz (33), înainte ca Nice să reducă din handicap în minutul 37, prin Gaetan Laborde. Rezultatul final al întâlnirii a fost stabilit în repriza secundă de Lucas Beraldo (60).
- Al-Nassr, eliminată dramatic din Liga Campionilor Asiei. Momentul în care Ronaldo ratează o ocazie incredibilă....
- Rapid - FCSB 4-0. Victorie răsunătoare a giuleştenilor, pe Arena Naţională, în faţa a 43.000 de spectatori
- Bătaie generală între fanii UTA, "U" Cluj și Dinamo, în București. Sute de jandarmi au intervenit pentru a-i calma
PSG, care nu a mai cucerit Cupa Franţei din 2021, va înfrunta în penultimul act al competiţiei formaţia Rennes, pe 3 aprilie, tot pe Parc des Princes.
În cealaltă semifinală, Olympique Lyon va primi replica formaţiei de ligă secundă Valenciennes FC, pe 2 aprilie, pe stadionul Pierre-Mauroy din Villeneuve-d'Ascq
Finala Cupei Franţei se va disputa pe 25 mai
Rezultate - sferturi de finală:
27 februarie
Olympique Lyon (D1) - RC Strasbourg (D1) 4-3, la loviturile de departajare (0-0 la finalul timpului regulamentar)
28 februarie
FC Rouen (D3) - Valenciennes FC (D2) 2-4, la loviturile de departajare (1-1 la finalul timpului regulamentar)
29 februarie
Le Puy Foot (D4) - Rennes (D1) 1-3
13 martie
Paris Saint-Germain (D1) - OGC Nice (D1) 3-1
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰