Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Regretele lui Daum. Fostul selecţioner al României pleacă fără să-şi ia la revedere de la jucători

Fostul selecţioner Christoph Daum spune că nu a putut să-şi ia la revedere de la jucătorii tricolori, dar a primit multe mesaje de mulţumire din partea lor după ce a fost demis de FRF.

de Redactia Observator

la 17.09.2017 , 01:09

Fostul selecţioner Christoph Daum spune că nu a putut să-şi ia la revedere de la jucătorii tricolori, dar a primit multe mesaje de mulţumire din partea lor după ce a fost demis de FRF.

"Jucătorii mi-au trimis mesaje, în special cei tineri, prin reţelele de socializare, mesaje de mulţumire pentru tot. Sunt de mult în fotbal şi pot să spun că ar fi o surpriză pentru mine să primesc un mesaj de mulţumrie, spre exemplu, de la Denis Alibec. Dar eu cred în Denis şi îi urez numai bine şi a fost o plăcere să lucrăm împreună. Este felul meu de a oferi respect şi vreau să ofer respect fiecărui jucător. Unul dintre cei mai buni jucători cu care am lucrat a fost Pantilimon. Nu vă imaginaţi ce tip fantastic este Pantilimon. Pot vorbi şi despre alţi jucători. Cosmin Moţi are o gândire clară privind viitorul fotbaluui românesc, asupra responsabilităţilor sale. Sunt puţin dezamăgit că nu le pot mulţumi personal şi nu-mi pot lua la revedere de la ei, pentur că un lucru e clar, jucătorii au dat maximum întotdeauna, chiar dacă rezultatele nu au arătat asta. Sunt recunoscător că am avut posibilitatea de a lucra cu personalităţi extraordinare", a declarat Daum, într-un interviu pentru FRF TV.

Tehnicianul german a declarat că îl poate considera pe atacantul Densi Alibec ca pe copilul lui şi că acesta trebuie să înţeleagă ce potenţial are şi speră că va continua să evolueze aşa cum a făcut-o în meciul cu Viktoria Plzen

Articolul continuă după reclamă

"Denis este un tip fantastic, am spus că ar putea fi băiatul meu. Am lucrat împreună excelent de câteva ori. Ca antrennor, eşti ca un părinte. Părintele trebui să-şi iubească copiii, dar să le şi spună uneori <asta poţi şi trebuie să faci mai bine!> L-am ajutat întotdeauna pe Denis, l-am asistat. Denis mi-a pus odată, când evolua la Astra, <Daţi-mi un antrenor personal cu care să-mi pot îmbunătăţi calităţile!> I-am spus că nu se poate. <Şumudică e antrenorul tău şi nu pot interfera în niciun fel cu responsabilităţile pe care le are Şumudică. Dar poţi să mergi la antrenorul tău de la club şi să îi spui ce vrei să schimbi.> Am vorbit apoi cu Şumudică despre cum putem să-l ajutăm şi să-l asistăm pe Alibec pentru că are un potenţial incredibil, ştim asta. La fel am făcut cu Reghecampf. Sper să înţeleagă ce potenţial are şi ce responsabilitate are. Să înţeleagă că numele nu este important, performanţa este importantă. performanţa pentru el însuşi şi pentru echipă. Asta cerem de la fiecare jucător, indiferent de numele lui. Sper că va înţelege acum responsabilitatea şi va continua aşa cum a jucat în meicul cu Viktoria Plzen. Aceea este reacţia pe care dorim să o vedem", a afirmat Daum.

Pe acelaşi subiect

El a povestit că managerul unui club din România i-a cerut să convoace jucători de la gruparea respectivă: "Un manager de club a venit la mine şi mi-a spus: <Ce am făcut eu sau clubul meu împotriva ta?> <Nimic, ce vrei să spui?> Atunci de ce nu îi convoci pe jucători X sau Y de la echipa mea?> <Uite, noi facem scouting continuu, monitorizăm 50 de jucători şi selectăm dintre aceştia poate 23-24 de jucători. Vom urmări mereu fiecare jucător pe cât de mult posibil pentru a ne lămuri cine e cel mai în formă, cine se potriveşte mai bine echipei.> <Nu contează, trebuie să-i convoci pe jucătorii aceştia! Avem probleme financiare, trebuie să vând jucători şi ştii că dacă e un jucător de naţională e o şansă mai mare să îl transfer.> <Da, ştiu asta, dar sunt independent şi nu fac nicio favoare vreunui club. Îi selecţionez pe cei mai buni jucători. Nu ţin cont de numele jucătorului sau al clubului.> Etichetaţi dumneavoastră cum doriţi această situaţie."

Daum mai spune că, iniţial, i s-a transmis că va rămâne patru ani la conducerea tehnică a naţionalei României, apoi FRF i-a cerut să reorganizeze prima reprezentativă în doi ani şi să o califice la CM.

"Ceea cea am făcut aici este începutul unui proces de înnoire. Îmi amintesc foarte bine, după Euro-2016, când am avut prima întâlnire privind posbilitatea de a deveni selecţionerul României, că am vorbit despre un proces de reînnoire de patru ani. Că va fi de minimum patru ani şi că va continua apoi. A fost o abordare foarte interesantă. Mi-am spus că are sens să lucrez la un proces de patru ani. Dar, brusc, când am ajuns aici, nu a mai fost vorba de patru ani, ci de doi ani şi aceştia legaţi de calificarea la Cupa Mondială din Rusia. Am crezut că voi avea impact şi că ne vom califica. Dar nu am avut o privire de ansamblu clară şi profundă asupra fotbalului românesc cum am acum. Dacă aş fi început acum, ar fi fost mai bine pentru mine, pentru federaţie, pentru jucători şi aşa mai departe. Pentru că, străin fiind, ai nevoie de timp. Apşa că am încpeut acest proces de înnoire şi suntem în cursul lui. Cred că am schimbat multe lucruri şi am influenţat mult. Sunt convins că am implementat standarde profesionale care vor ajuta România să se califice la Euro-2020. Cred că este o perspectivă foarte bună acum pentru Euro-2020, chiar dacă e mai uşor să te califici la CM", a adăugat el.

Daum sfătuieşteFRF să aleagă un selecţioner român şi îl propune pe Ionuţ Badea, secundul său de la naţională.

"Ar trebui să alegeţi un selecţioenr român pentru că, aţi văzut, am fost atacat un an pentru că eram străin, Toate lucrurile se vor linişti puţin, presa, liga... Nu vreau să nominalizez pe nimeni cu excepţia lui Ionuţ Badea, pe care îl cunosc foarte bine. Sunt întotdeauna deschis şi voi ajuta pe oricine. Problemele fotbalului românesc nu vor dispărea prin încheierea mandatului meu", a spus antrenorul.

În final, Christoph Daum a avut cuvinte de laudă despre România şi despre români, precizând că va fi ambasadorul ţării în care a lucrat în ultime 15 luni în Europa de Vest.

"Chiar m-am identificat cu România, cu această ţară fantastică şi voi părăsi această ţară cu lacrimi în ochi. M-am îndrăgostit de această ţară fantastică, iar în Europa de Vest se spun atât de multe prostii despre ea, neadevăruri. Dacă trăieşti aici, vezi diferenţa. E o ţară deschisă, cu oameni dezvoltaţi profesional, cu un viitor fantastic, în opinia mea. A fost o bogăţie în viaţa mea să acumulez toate aceste informaţii şi o să mă comport de acum ca un ambasador al României în Europa de Vest. Consider o avuţie şi o onoare pentru viaţa mea faptul că am lucrat pentru această ţară", a conchis antrenorul.

După ratarea calificării la Cupa Mondială din 2018, Federaţia Română de Fotbal (FRF) a anunţat, joi, că preşedintele forului, Răzvan Burleanu şi selecţionerul Christoph Daum au convenit încetarea colaborării, înaintea ultimelor două partide ale echipei României din preliminariile CM. Acordul urmează să fie validat de Comitetul Executiv al FRF.

Sursa: News.ro

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Sport » Regretele lui Daum. Fostul selecţioner al României pleacă fără să-şi ia la revedere de la jucători