EURO 2024. Florin Niţă, după 0-2 cu Belgia: "Am luptat de la egal la egal cu un monstru al fotbalului"
EURO 2024. Portarul Florin Niţă a declarat, sâmbătă seară, că naţionala României a luptat de la egal la egal cu Belgia, un "monstru al fotbalului", subliniind că regretă că nu a putut face fanii fericiţi.
"Am luptat de la egal la egal cu un monstru al fotbalului. Am pierdut, dar ăsta este fotbalul, au avut două ocazii, au dat două goluri. Eu mi-am făcut treaba şi nimic mai mult. Îmi doresc să ne montăm mai bine cu Slovacia şi la final să fim învingători. Îmi pare rău că nu am putut face mai multe, ne-am dorit să facem fanii fericiţi, dar din păcate atât s-a putut în această seară", a declarat Florin Niţă la Pro TV.
Reprezentativa României a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 2-0, de selecţionata Belgiei, într-un meci disputat la Koln, în etapa a doua a grupei E de la Euro 2024. Ca urmare a acestui rezultat, calificarea în optimile de finală se va decide în ultima etapă a grupelor. România este lider în clasamentul grupei, dar toate cele patru echipe au câte trei puncte.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰