Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Finala Cupei Angliei, test pentru revenirea spectatorilor pe stadioane

Guvernul britanic a stabilit o listă cu diferite evenimente, în special sportive, ce vor reprezenta teste pentru revenirea spectatorilor pe stadioane şi nu numai.

de Redactia Observator

la 16.03.2021 , 12:40

Finala Cupei Angliei se joacă pe 15 mai la Londra, pe Stadionul Wembley Autorităţile britanice speră ca spectatorii să revină la meciurile de fotbal în număr cât mai mare de la sfârşitul lunii iunie - Hepta
  • 20.000 de spectatori ar urma să asiste la finala Cupei Angliei, în luna mai.
  • Autorităţile britanice speră ca, de la sfârşitul lunii iunie, spectatorii să participe la meciuri fără a se mai păstra distanţarea socială.

Deşi Marea Britanie raportează, în continuare, cifre mari la nivel de infectări cu noul coronavirus şi de decese provocate de teribilul virus, autorităţile speră ca, din vară, spectatorii să revină în număr cât mai mare la evenimente desfăşurate pe stadioane şi nu numai. În aceste condiţii, Sky News anunţă că o serie de evenimente vor fi utilizate ca teste pentru a se vedea cât de propice este o revenire masivă a spectatorilor.

Unul dintre evenimentele utilizate ca teste va fi finala Cupei Angliei la fotbal, eveniment care ar urma să aibă loc pe 15 mai, pe Stadionul Wembley, din Londra. Se speră ca, până atunci, un număr cât mai mare de microbişti să se vaccineze anticoronavirus. În plus, se vor păstra în continuare, ca obligatorii, regulile privind distanţarea, dar şi purtarea măştii. Însă, se speră ca aproximativ 20.000 de persoane să participe la eveniment. În funcţie de rezultatele obţinute şi de evoluţia pandemiei de coronavirus se speră ca, din 21 iunie, numărul de spectatori prezenţi la un meci sau la alte evenimente să fie şi mai mare.

Vor fi analizate şi evenimente organizate indoor, respectiv Campionatul Mondial de snooker şi câteva spectacole la care să poată participa în jur de 200 de spectatori. Specialiştii susţin că "aceste teste ne oferă posibilitatea de a găsi soluţii pentru a readuce fanii la evenimente în condiţii de maximă siguranţă şi chiar fără distanţare socială". Aceste evenimente care au rol de test încep în luna aprilie, iar un raport va fi prezentat la sfârşitul lunii mai.

Articolul continuă după reclamă

Echipe de top au rămas în lupta pentru câştigarea Cupei Angliei

Cupa Angliei la fotbal a ajuns, în acest sezon, la a 140-a ediţie. Competiţie se află acum în faza sferturilor de finală, meciuri care se vor disputa la sfârşitul acestei săptămâni, pe 20 şi pe 21 martie. Printre cele opt echipe rămase în competiţie regăsim nume precum Chelsea Londra, Manchester City sau Manchester United. Meciurile din sferturile de finală ale Cupei Angliei se joacă într-o singură manşă, după următorul program: Bournemouth - Southampton (20 martie), Everton - Manchester City (20 martie), Chelsea Londra - Sheffield United (21 martie) şi Leicester City - Manchester United (21 martie). Partidele din semifinale se vor disputa, cel mai probabil, pe 17 şi 18 aprilie.

Arsenal Londra, încă deţinătoarea Cupei Angliei, a fost eliminată încă din faza 16-imilor de finală, fiind învinsă, cu 1-0, de Southampton. Anul trecut, tot pe Wembley, Arsenal câştiga Cupa Angliei, după 2-1 în finala cu Chelsea Londra, graţie golurilor marcate de Aubameyang, de două ori, respectiv Pulisic.

Marea Britanie a ajuns la aproape 4,3 milioane de infectări cu noul coronavirus şi peste 125.000 de decese provocate de coronavirus. Marea Britanie este al cincilea cel mai afectat stat din lume, de pandemia de coronavirus, după Statele Unite ale Americii, Brazilia, India şi Rusia.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Sport » Finala Cupei Angliei, test pentru revenirea spectatorilor pe stadioane