Formula 1 nu va modifica actualul sistem de punctaj din curse
Formula 1 va menţine actualul sistem de puncte din curse după ce a respins o propunere de acordarea de puncte şi pentru piloţii clasaţi dincolo de primele zece locuri, a anunţat, marţi, Federaţia Internaţională de Automobilism, conform Reuters, citată de Agerpres. Antena este casa Formulei 1™ în România pentru următorii 3 ani. Cele 24 de curse ale celui mai spectaculos sezon din istoria legendară a acestui sport vor fi transmise integral de posturile Antena şi platforma AntenaPLAY.
Comisia Formulei 1, care include toate echipele şi părţile interesate cheie, au amânat în aprilie o decizie privind schimbarea sistemului actual de punctaj. FIA a precizat, într-un comunicat, că această comisie, prezidată de directorul executiv al Formulei 1, Stefano Domenicali, şi de directorul FIA pentru monoposturi, Nikolas Tombazis, s-a reunit din nou la Londra şi a convenit în unanimitate că nu va exista nicio modificare.
Cum funcţionează actualul sistem de punctaj
În acest sezon, după 13 din cele 24 curse ale calendarului, toate echipele au punctat, cu excepţia lui Sauber. În clasamentul constructorilor, Red Bull, Mercedes, McLaren şi Ferrari s-au detaşat de restul, urmate de un grup format din Aston Martin, a doua echipă Red Bull şi Haas.
Actualul sistem de punctaj oferă 25 de puncte învingătorului, 18 - locul doi, 15 - locul trei, până la locul zece, răsplătit cu un punct. Pe de altă parte, Comisia Formulei 1 a decis să crească greutatea minimă a monopostului şi a pilotului cu 2 kg în interesul bunăstării pilotului. Pentru presezonul 2026 s-a stabilit un număr de nouă zile de teste, repartizate în trei evenimente.
- Formula 1. Programul Marelui Premiu al Belgiei! Cursa va fi duminică, în direct pe Antena 1 şi în AntenaPLAY (15:45)
- Formula 1. Reacţia lui Lando Norris după ce şi-a cedat victoria lui Oscar Piastri, la ordinul echipei: "M-am...
- Formula 1. Oscar Piastri este câştigătorul Marelui Premiu al Ungariei. Cursa a fost în direct pe Antena 1 și...
Puteţi urmări cursele pe link-urile de mai jos:
https://antenaplay.ro/live/formula-1-live
https://antenaplay.ro/live/formula-2-live
https://antenaplay.ro/live/formula-3-live
Totul despre AntenaPLAY
AntenaPLAY oferă abonaților 5 canale TV live si peste 12 canale liniare exclusive, o selecție de filme pe gustul fiecăruia, atât producții românești, cât și internaționale, seriale pentru toată familia, de la k-dramas la seriale polițiste, comedie, acțiune sau dragoste. Aplicația AntenaPLAY este disponibilă pe toate dispozitivele: smartphone, smart TV, PC, tabletă și laptop.
Ai sport in AntenaPLAY
Trăiești live-ul în fiecare zi, pentru că ai sport live în AntenaPLAY. În 2024, competițiile de Formula 1, Fomula 2, Formula 3, se vad live integral în AntenaPLAY. Cele peste 24 de curse pot fi vizionate în canalul de sport live, AS LIVE, dar si pe canalele dedicate fiecărei competiții. Toate antrenamentele, calificările, sprinturile și cursele pentru marele premiu de Formula 1 vor putea fi urmărite live online. Pe lângă acestea, abonații pot urmări și F1 Academy, Porsche Supercup, Liga Campionilor Asiei, meciurile din Liga Portugal, Cupa Franței sau evenimente de MMA și box. Plus multe alte competiții exclusive. Platforma AntenaPLAY îți pune la dispoziție 3 tipuri de abonamente: lunar, de 6 luni și de 1 an. Hai în AntenaPLAY!
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰