Video Paul Pogba își acuză fratele de șantaj și că a mers la shaman să îl blesteme pe Kylian Mbappé
Scandal uriaş în fotbal. Campion mondial cu naţionala Franţei, Paul Pogba şi-a acuzat propriul frate de şantaj şi tentativă de extorcare. De cealaltă parte, Mathias Pogba spune că Paul ar fi mers la un vrăjitor african pentru a-l blestema pe colegul lui de la echipa naţională, Killian Mbappe. Miza scandalului, 13 milioane de euro pe care Mathias i-ar fi cerut de la fratele său.
Calvarul pentru Paul Pogba a început în luna martie. Superstarul celor de la Juventus a povestit, în faţa anchetatorilor francezi, că fratele său mai mare, Mathias, şi mai mulţi prieteni din copilărie l-au sechestrat în apartamentul lui din Paris şi, sub ameninţarea armelor, i-au cerut 13 milioane de euro pentru că l-ar fi protejat din umbră la începutul carierei. Altfel, vor publica filmări compromiţătoare.
La presiuni, ar fi semnat o hârtie în care se angaja să plătească trei milioane de euro, însă banca i-a dat doar 100.000 de euro, pe care i-a plătit şantajiştilor. Ameninţările au continuat însă. Gruparea al cărei lider este fratele său a mers după el la Manchester şi mai apoi la Torino, unde s-a transferat. În lipsa banilor, ameninţările au ajuns în public.
Mathias Pogba: Vă voi spune lucruri importante şi despre Killian Mbappe, starul actual al fotbalului. Vor fi multe declaraţii şi elemente care se vor alinia cu ceea ce spun eu. Totul va fi exploziv şi va face mult zgomot. Totodată, presupun că aveţi multe întrebări despre motivul acţiunilor mele. Totul va fi dezvăluit în timp.
De la ce ar fi pornit scandalul
Una din dezvăluiri ar fi că Paul Pogba ar fi mers la un vrăjitor african şi i-ar fi cerut acestuia să se roage pentru accidentarea colegului său de la naţională Kylian Mbappe.
Mathias Pogba: Nu cred că aţi ratat entuziasmul din jurul transferului său sau retragerea din cauza accidentării, sau documentarul lui catastrofic, de neuitat. În acest moment, fratele meu este pregătit pentru viitorul Campionat Mondial, care se va juca în scurt timp. Aşadar, dacă fac videoul ăsta azi, în acest proces, O fac pentru că sunt de părere că publicul său francez, italian şi englez, fanii fratelui meu, şi, chiar mai mult decât atât, echipa naţională a Franţei, colegii fratelui meu, sponsorii lui, merită să ştie anumite lucruri, pentru a lua o decizie în cunoștință de cauză dacă merită admirația, respectul și dragostea publicului. Dacă își merită locul în echipa Franței și onoarea de a juca la Cupa Mondială. Dacă merită să fie titular la Juventus. Dacă este o persoană de încredere, pe care orice jucător merită să o aibă alături.
Scandalul a izbucnit după ce vedeta lui Juventus l-a concediat pe unul dintre aşa zişii prieteni, care ar fi furat 200 de mii de euro de pe un card. Mama celor doi fotbalişti este de partea fiului mai mic.
Din nefericire, postările recente ale lui Mathias Pogba pe rețelele de socializare nu sunt o surpriză și vin în urma altor încercări de şantaj asupra lui Paul Pogba, spune femeia, într-o declaraţie semnată şi de agenta campionului mondial.
În 2016, pe când avea doar 23 de ani, Paul Pogba era cel mai scump jucător de fotbal din lume, după ce Manchester United a plătit pentru el peste o sută de milioane de euro.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰