România, debut cu stângul la Campionatul European de handbal feminin din Danemarca
Naţionala de handbal feminin a României a debutat cu stângul la Campionatul European din Danemarca, echipa noastră cedând, scor 19-22, în confruntarea cu Germania, de joi seara, din prima etapă a grupelor.
- România mai are de jucat meciuri cu Polonia şi Norvegia, în prima fază a grupelor.
- Cristina Neagu a fost cea mai bună marcatoare a României, cu patru reuşite.
Formaţia noastră a plătit tribut startului extrem de slab de partidă, perioadă de joc în care adversarele au reuşit să se distanţeze la 7-1 şi 8-2.
România a fost aproape de o revenire miraculoasă. S-a apropiat la numai trei goluri înainte de pauză, 10-13, şi chiar a reuşit să egaleze în partea a doua a jocului, 14-14 şi 15-15.
Nu a fost însă suficient, pentru că efortul depus pentru revenirea de pe tabelă ne-a costat pe final, când jucătoarele noastre şi-au pierdut din nou inspiraţia.
Cristina Neagu, cea mai bună marcatoare a României
S-a terminat 22-19 pentru Germania, iar acum formaţia noastră este obligată să câştige cel puţin un joc din următoarele două, cu Polonia (sâmbătă, 5 decembrie, ora 17.00) şi cu Norvegia (luni, 7 decembrie, ora 21.30), pentru a putea spera la calificarea în faza a doua a grupelor.
Vă reamintim că România este în Grupa D la Campionatul European din Danemarca, alături de Germania, Norvegia şi Polonia, iar primele trei clasate din fiecare grupă merg în faza a doua a grupelor.
În partida cu Germania, cea mai bună marcatoare a României a fost, din nou, Cristina Neagu, deşi ea a încheiat meciul cu doar patru reuşite. Eliza Buceschi, Cristina Laslo şi Lorena Ostase au marcat de câte trei ori.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰