Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Simona Halep s-a calificat în semifinalele turneului de la Linz după ce a reuşit o revenire imposibilă

Simona Halep a reuşit, miercuri, una dintre revenirile ei marcă înregistrată, prima după accidentarea suferită în luna mai. Condusă o bună perioadă din partidă, surclasată chiar, ea a revenit ca pe vremurile bune, prin luptă, prin refuzul de a ceda, prin inteligenţă, superioritatea psihică şi experienţă. Această întâlnire, cu o jucătoare incomodă, inimoasă şi curajoasă, arată că Halep este pe calea corectă a revenirii către vârful ierarhiei tenisului mondial. Deocamdată, ea revine în Top 20 WTA, dar drumul către înălţimile sportului în care evoluează este lung şi ar trebuie făcut în anul ce va veni, notează news.ro.

de Redactia Observator

la 10.11.2021 , 21:23

Simona Halep s-a calificat în semifinalele turneului de la Linz după ce a reuşit o revenire imposibilă - Shutterstock

Paolini a început allegro meciul. Micuţa jucătoare italiană a zburdat pe teren, a punctat cu excelenta ei lovitură de dreapta, a servit incredibil pentru înălţimea ei (1,6 metri) şi a lăsat impresia că este singură pe teren. Halep a fost lentă, neinspirată, a servit slab şi nicio lovitură nu a ajutat-o. A jucat scurt, aducând-o pe rivală în interiorul terenului şi a luat doar două puncte în primele trei ghemuri, cadouri venite de dincolo de fileu.

La 0-3, după un break în ghemul secund, românca a pus primul ghem pe tabelă şi jocul s-a mai echlibrat. Paolini a condus cu 5-2, scor la care Halep şi-a câştigat greu serviciul, după un ghem de peste opt minute, apoi a reuşit primul ei break din partidă, la primele mingi avute. Din nefericirea revenirea de la 2-5 la 4-5 a fost tot ce a putut Halep în setul I, pentru că imediat şi-a pierdut serviciul, scor 4-6, după 42 de minute de joc.

În setul al doilea, fostul lider WTA a fost mai agresivă, a alergat mai mult, a luptat din toate puterile, a reuşit câteva puncte spectaculoase, cu care a revenit de la 1-3, şi a reuşit să spargă defensiva foarte bună a jucătoarei italiene. Paolini şi-a continuat jocul exuberant o perioadă şi a părut să o poată ţine la respect pe titrata ei adversară. Însă, uşor, uşor, sub puterea loviturilor Simonei, Paolini a început să piardă teren şi să greşească mai mult. Italianca şi-a pierdut acurateţea la serviciu, iar Halep a ştiut să profite.

Articolul continuă după reclamă

Românca a început cu break setul al doilea

Pe acelaşi subiect

Românca a început cu break setul al doilea, dar italianca a răspuns cu trei ghemuri la rând. De la 1-3 şi minge de 1-4, Halep a revenit şi a egalat cu multă muncă, iar la 4-4 a avut o minge de break, ratată cu uşurinţă. La 5-5, sportiva română a câştigat pe serviciul adversarei, la 0, a luat şi ghemul următor, tot la 0, şi a egalat la seturi, după 7-5 şi după o oră şi 35 de minute.

Simona Halep a evoluat en fanfare în decisiv, sigură, cu lovituri nemiloase, inspirată şi precisă, calităţi pe care nu le-a arătat în primul set. Cu un joc aproape de potenţalul ei, dar şi cu o adversară care s-a stins treptat după începutul incendiar, jucătoarea din Constanţa a reuşit să pună capăt meciului, cu un 6-0, după două ore şi 14 minute de joc.

Halep va evolua în turul următor cu Jaqueline Cristian sau cu rusoaica Veronika Kudermetoba

Halep va evolua în turul următor cu Jaqueline Cristian, locul 100 WTA, beneficiară a unui wildcard, sau cu rusoaica Veronika Kudermetoba, locul 32 WTA şi cap de serie numărul 4.

Calificarea în sferturi este recompensată la competiţia din oraşul austriac cu un premiu de 4.677 de euro şi cu 60 de puncte WTA.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat carne de porc de la crescător sau preferaţi să faceţi cumpărăturile direct din magazin?
Observator » Sport » Simona Halep s-a calificat în semifinalele turneului de la Linz după ce a reuşit o revenire imposibilă