Antena Meniu Search
x

Curs valutar

ŞOC pentru echipele româneşti, la tragerea la sorţi a meciurilor din turul trei preliminar al Europa League. Dinamo şi Craiova, ADVERSARI IMPOSIBILI

Formaţia Dinamo va întâlni Athletic Bilbao şi echipa CSU Craiova va juca împotriva AC Milan în turul trei preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi care a avut loc vineri, la Nyon.

de Redactia Observator

la 14.07.2017 , 15:35

Formaţia Dinamo va întâlni Athletic Bilbao şi echipa CSU Craiova va juca împotriva AC Milan în turul trei preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi care a avut loc vineri, la Nyon.

Ambele echipe din Liga I vor disputa turul acasă, la 26 iulie, şi returul în deplasare, la 3 august.

În turul trei preliminar ar putea evolua şi Astra Giurgiu, dacă va trece de Zira FK în turul doi preliminar. În prima manşă, giurgiuvenii s-au impus cu scorul de 3-1, iar returul este programat săptămâna viitoare. Dacă va accede în faza următoare, Astra va întâlni echipa ucraineană Olexandria, primul meci urmând să aibă loc în România şi manşa secundă în Ucraina.

Articolul continuă după reclamă

Tehnicianul Cosmin Contra a declarat, vineri, că Athletic Bilbao este singura echipă pe care nu şi-o dorea ca adversară pentru Dinamo în turul trei preliminar al Ligii Europa şi că speră ca dinamoviştii să reuşească să producă "surpriza cea mare".

"Cunosc foarte bine Bilbao, e singura echipă pe care nu mi-aş fi dorit-o. Asta este, n-am avut şansă la tragerea la sorţi. E clar că mie îmi place că jucăm primul meci acasă. Bilbao fiind în pţregătire pentru ei sunt două meciuri în calendarul de pregătire. Ştiu valoarea lui Bilbao, ştiu forţa grupului, dar anul trecut au fost învinşi în grupele Ligii Europa când nimeni nu se aştepta. Cred că vom avea şansa noastră. Sperăm să jucăm foarte bine în primul meci. Sper ca pe noul San Mames să producem surpriza cea mare", a spus Contra.

El a precizat că atât Dinamo cât şi CSU Craiova au avut ghinion la tragerea la sorţi. "Se pare că am avut ghinion. Asta este. Până la urmă aducem echipe istorice la noi n şară. Dacă reuşim să producem surprize ar fi extraordinar pentru fotbalul din România. Ştiu că poţi să faci lucruri foarte mari dacă crezi. Sunt echipe extraordinar de bune şi trebuie să avem şi noroc", a afirmat Contra.

Preşedintele CSU Craiova, Marcel Popescu, a declarat, vineri, după tragerea la sorţi în care s-a stabilit că echipa craioveană va întâlni AC Milan în turul trei preliminar al Ligii Europa, că în fotbal se întâmplă an de an surprize, astfel că oltenii trebuie să creadă în şansa lor.

"Revenim în Europa. Orice cântăreţ îşi doreşte să debuteze la Scala din Milano. Nu există nici tradiţie, nici speranţe. Există glorie, şi au dreptul la glorie cei care cred în şansa lor. Faptul că am picat cu Milan este ok, pentru că logistica de a ne deplasa la Milano este destul de uşoară. Avem un antrenor italian care cunoaşte Milan mai bine decât alte echipe cu care puteam să cădem. Am mai văzut filme din astea în care au venit David şi Goliat şi rezultatul a fost favorabil piticului. Ne reîntoarcem în Europa după 17 ani, împotriva unui club mondial. Ne ducem să dăm examen. Noi nu am căutat să evităm vreun adversari sau să ne rugăm să picăm cu un adversar mai slab. Suntem realişti, ştim valoarea unei echipe ca Milan, lipsa de experienţă a multora din jucători noştri, dar an de an se întâmplă şi surprize. Se poate întâmpla ce s-a întâmplat anul trecut cu FCSB când a venit City şi a pierdut la Bucureşti. Nu trebuie să batem echipe subţiri şi să ne îmbătăm cu apă de ploaie. Numitorul comun este că atât Spania cât şi Italia nu îşi încep campionatul. Bilbao a fost eliminată de CFR cu mulţi ani în urmă, aşa că curaj şi la luptă!", a spus Popescu.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Sport » ŞOC pentru echipele româneşti, la tragerea la sorţi a meciurilor din turul trei preliminar al Europa League. Dinamo şi Craiova, ADVERSARI IMPOSIBILI