Antena Meniu Search
x

Update Sorana Cîrstea a fost eliminată de la Roland Garros. A pierdut meciul cu Tamara Zidanşek din optimi

Sorana Cîrstea a ratat ocazia de a se califica în sferturile de finală de la Roland Garros, sportiva noastră fiind învinsă duminică, scor 6-7, 1-6, de Tamara Zidanşek, din Slovenia.

de Redactia Observator

la 06.06.2021, 13:38

Sorana Cîrstea luptă pentru calificarea în sferturile de finală de la Roland Garros
Sorana Cîrstea luptă pentru calificarea în sferturile de finală de la Roland Garros - Hepta
  • Sorana Cîrstea a ratat ocazia de a ajunge, pentru a doua oară în carieră, în sferturile de finală de la Roland Garros.

Sorana Cîrstea - Tamara Zidanşek 6-7, 1-6. Game, set şi meci Tamara Zidanşek. Slovena se califică în faza sferturilor de finală, după o victorie obţinută în o oră şi 28 de minute. În ultimul game al meciului, Sorana şi-a creat o şansă de break, însă nu a reuşit să profite de ea, iar slovena a pus capăt disputei la prima minge de meci avută. Sorana Cîrstea părăseşte Roland Garros cu fruntea sus, după un meci în care, pe alocuri, a resimţit şi efortul depus în săptămâna de dinaintea turneului, când a ajuns până în finala de la Strasbourg. Sorana Cîrstea rămâne cu 240 de puncte WTA şi 170.000 de euro, iar România rămâne fără reprezentante în proba de simplu de la Roland Garros.

Sorana Cîrstea - Tamara Zidanşek 6-7, 1-5. Sorana face primul game din set şi întrerupe seria fantastică a adversarei. Să vedem dacă a fost doar un game al consolării sau semnalul revenirii.

Sorana Cîrstea - Tamara Zidanşek 6-7, 0-5. Sorana nu găseşte soluţii pentru a reintra în meci.

Sorana Cîrstea - Tamara Zidanşek 6-7, 0-4. Sorana pierde un nou game pe propriul serviciu, după ce a avut 40-15. Se pare că ne îndreptăm cu paşi mari spre sfârşitul meciului.

Pe acelaşi subiect

Sorana Cîrstea - Tamara Zidanşek 6-7, 0-3. Sorana nu se regăseşte. Jocul curge în favoarea slovenei.

Sorana Cîrstea - Tamara Zidanşek 6-7, 0-2. Sorana nu reuşeşte să-şi revină şi slovena face un break lejer.

Sorana Cîrstea - Tamara Zidanşek 6-7, 0-1. Sorana nu a reuşit să treacă peste pierderea primului set şi a ratat trei mingi de break în primul game din setul al doilea.

Sorana Cîrstea - Tamara Zidanşek 6-7. Slovena îşi adjudecă primul set, după ce a câştigat tiebreak-ul cu 7-4. Primul set a durat 55 de minute.

Sorana Cîrstea - Tamara Zidanşek 6-6. Setul intră în tiebreak, după un game fantastic. Zidanşek şi-a făcut serviciul fructificând abia a patra şansă avută la dispoziţie. Sorana a ratat o minge de set.

Sorana Cîrstea - Tamara Zidanşek 6-5. Sorana îşi face din nou serviciul la 0.

Sorana Cîrstea - Tamara Zidanşek 5-5. Slovena egalează fără probleme.

Sorana Cîrstea - Tamara Zidanşek 5-4. Sorana îşi face serviciul şi pune presiune pe adversară.

Sorana Cîrstea - Tamara Zidanşek 4-4. Slovena egalează din nou. Niciuna dintre jucătoare nu reuşeşte să pună probleme serioase pe serviciul adversarei.

Sorana Cîrstea - Tamara Zidanşek 4-3. Sorana îşi face serviciul fără probleme.

Sorana Cîrstea - Tamara Zidanşek 3-3. Slovena egalează din nou, după un game extrem de echilibrat.

Sorana Cîrstea - Tamara Zidanşek 3-2. Sorana îşi face serviciul fără probleme.

Sorana Cîrstea - Tamara Zidanşek 2-2. Sorana a început bine game-ul, dar adversara a revenit şi a egalat situaţia de pe tabelă.

Sorana Cîrstea - Tamara Zidanşek 2-1. Sorana trece rapid la conducerea ostilităţilor şi câştigă un nou game, de această dată la 0.

Sorana Cîrstea - Tamara Zidanşek 1-1. Sorana revine fantastic şi face rebreak rapid, după un game pe care l-a controlat în mare măsură.

Sorana Cîrstea - Tamara Zidanşek 0-1. Sorana încearcă să-şi impună ritmul, dar nu reuşeşte, şi slovena începe meciul cu break.

UPDATE, 12.04: Cele două jucătoare se pregătesc de startul partidei. Sorana Cîrstea serveşte prima.

Duelul dintre Sorana Cîrstea şi Tamara Zidanşek este programat să înceapă la 12.00, ora României, urmând să fie primul meci al zilei jucat pe Arena Suzanne-Langlen din incinta centrului sportiv care găzduieşte al doilea Grand Slam de tenis al anului.

Sorana Cîrstea a mai ajuns până în sferturile de finală de la Roland Garros în 2009, astfel că o victorie obţinută duminică o poate ajuta să-şi egaleze cel mai bun rezultat înregistrat vreodată la un turneu de Grand Slam.

Misiunea Soranei însă nu este una uşoară. Mai întâi trebuie precizat că cele două jucătoare nu s-au mai întâlnit până acum, astfel că Sorana nu îşi cunoaşte chiar foarte bine adversara. În plus, Tamara Zidanşek, locul 85 mondial, a avut un parcurs interesant la Roland Garros, reuşind să treacă peste două meciuri chinuitoare, 6-7, 7-6, 9-7, cu Bianca Andreescu, favorită 6, după aproape trei ore şi jumătate de joc, şi 0-6, 7-6, 6-2, cu Katerina Siniakova, din Cehia, după aproape două ore de joc. Între cele două meciuri, Tamara Zidanşek a trecut şi de americanca Madison Brengle, 6-4, 6-1.

Sorana Cîrstea a pierdut un singur set în cele trei meciuri jucate până acum: 7-6, 6-2 cu britanica Johanna Konta, favorită 19, 6-4, 3-6, 6-4, cu italianca Martina Trevisan şi 6-3, 6-2 cu Daria Kasatkina (Rusia). Orientativ, Sorana a stat cu aproape o oră mai puţin pe teren decât adversara ei. Diferenţa de locuri din clasament, dar şi jocul în forţă etalat de Sorana i-au făcut pe specialişti să o crediteze cu prima şansă la victorie. Românca are o cotă de 1,75 la victorie, în timp ce adversara ei are o cotă de 2,08 la victorie.

Ce urmează pentru învingătoarea dintre Sorana Cîrstea şi Tamara Zidanşek

Învingătoarea dintre Sorana Cîrstea şi Tamara Zidanşek se califică în sferturile de finală de la Roland Garros. Învingătoarea îşi asigură 430 de puncte WTA şi 255.000 de euro, în timp ce învinsa rămâne cu 240 de puncte WTA şi 170.000 de euro. 

Învingătoarea dintre Sorana Cîrstea şi Tamara Zidanşek luptă cu învingătoarea dintre Marketa Vondrouşova (Cehia), favorită 20, şi Paula Badosa (Spania), favorită 33. Astfel, Sorana ar avea ocazia să-şi ia revanşa, după ce Paula Badosa a învins-o la Ostrava, anul trecut, scor 6-3, 6-3, iar Marketa Vondrouşova a învins-o la Australian Open, anul acesta, scor 6-2, 6-4.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

35 de lei kilogramul de carne de miel înainte de Paşte. Consideraţi preţul acceptabil?

Observator » Sport » Sorana Cîrstea a fost eliminată de la Roland Garros. A pierdut meciul cu Tamara Zidanşek din optimi