Stanciu, căpitanul naţionalei, după victoria României cu Lituania: "Cu siguranţă vom da totul pentru a ataca Mondialul". Mircea Lucescu: "M-am temut de acest meci"
Nicolae Stanciu, căpitanul echipei naţionale a României, îşi doreşte ca tricolorii să câştige ultimele două meciuri din grupele Ligii Naţiunilor şi după aceea se vor gândi la Mondial, competiţie la care îşi doresc enorm să ajungă.
„Deocamdată ne gândim la luna viitoare, în care vom avea ultimele două meciuri, cu Kosovo şi Cipru. Cu siguranţă vom fi mai aproape de Mondial, mai ales dacă vom reuşi să câştigăm şi ultimele două jocuri. Avem nevoie de punctaj maxim, pentru că ştim că acesta este un criteriu pentru acel loc de baraj din Liga Naţiunilor. Dacă vom încheia cu două victorii cred că toată lumea va fi mulţumită, vom fi încrezători şi vom aştepta cu nerăbdare să vedem ce se va întâmpla la anul, în ce grupă vom fi. Cu siguranţă vom da totul pentru a ataca Mondialul”, a declarat Nicolae Stanciu.
Mircea Lucescu: M-am temut de acest meci
Selecţionerul Mircea Lucescu a declarat, marţi seară, după meciul cu Lituania, scor 2-1, că s-a temut de acest joc şi că îi felicită pe tricolori pentru capacitatea de a se dărui. El a precizat că naţionala trebuie să câştige şi ultimele două meciuri din grupa de Liga Naţiunilor.
“Un meci dificil, Un joc în care am plecat cu un handicap care ne-a făcut să fim mai precauţi Cred că penaltiul... nu ştiu dacă a fost valabil. Dar după aceea echipa a jucat bine. De data asta într-o confruntare fizică cu Lituania am reuşit să câştigăm duelurile la mijlocul terenului. Am avut câteva ezitări, câteva greşeli, poate presiunea a făcut să luăm unele decizii greşite. Drăguş a făcut o partidă exceentă. Ultimele meciuri le jucăm ca să câştigăm, aveam această obligaţie. Cred că băieţii dacă vor continua pe acelaşi drum încrederea în potenţialul lor va fi imensă”, a spus Lucescu la Digi Sport.
- Lituania - România 1-2. A patra victorie consecutivă pentru tricolori în UEFA Nations League. Meciul a fost LIVE...
- Tricolorii U21 s-au calificat la EURO 2025. România a învins Elveţia cu 3-1
- Campionatul European Individual 2024, exclusiv în AntenaPLAY. Românii au debutat cu succes în întrecerea de la Linz
La Antena 1, selecţionerul a mai declarat că i-a felicitat pe jucătorii tricolori.
“I-am felicitat pe băieţi. Un meci în care şi din cauza terenului s-a dus mai mult pe aspectul fizic. Am făcut un meci bun, tactic am jucat pentru a câştiga. Felicit băieţii pentru capacitatea lor de a se dărui în joc. Trei puncte foarte importante. Urmează celelalte două jocuri în care vrem să jucăm la acelaşi nivel şi să obţinem victorii. Sper ca în continuare să fim la fel. M-am temut de acest meci. Sunt foarte mulţmit şi sunt convins că băieţii vor continua pe aceeaşi linie”, a adăugat el.
Pentru tricolorii pregătiţi de Mircea Lucescu este al patrulea succes în tot atâtea meciuri disputate în actuala ediţie a competiţiei. România este lider în grupă.
Răzvan Marin: Îmi doresc să marchez şi din acţiune acum, nu doar din penalti
Răzvan Marin a declarat, marţi seară, după meciul României cu Lituania, scor 2-1, că şi-ar dori să înscrie pentru naţională şi din acţiune, nu doar din penalti. El a menţionat că tricolorii îşi doresc victorii şi în ultimele două partide din grupă.
“A fost un meci destul de greu, dar important este că am reuşit să luăm cele trei puncte. Nu am început jocul prea bine dar până la urmă ne-am revenit. Cred că am făcut un meci bun. La penalti l-am simţit pe portar să vrea să meargă în colţul ăla dar sunt destul de sigur de mine şi ştiu că dacă dau tare e greu să scoată. Îmi doresc să marchez şi din acţiune acum, nu doar din penalti. Obiectivul nostru va fi să obţinem alte şase puncte la Bucureşti, să terminăm grupa cum am început-o. Trebuie să progresăm din punct de vedere al posesiei şi cred că uşor, uşr facem asta”, a spus Marin.
Radu Drăguşin: Suntem fericiţi că am încheiat aceste două meciuri cu două victorii!
Radu Drăguşin, fundaşul central al naţionalei României, crede că prin victoria de la Kaunas tricolorii au dovedit că sunt o echipă puternică.
„Suntem fericiti că am încheiat aceste două meciuri cu două victorii. Din păcate terenul nu a fost deloc bun. Într-un final, cum-necum, am reuşit să câştigăm toate cele trei puncte şi asta dovedeşte că suntem o echipă puternică, nu ne speriem de nimeni şi luptăm până la final”, a declarat Drăguşin.
Denis Drăguş: Ne propunem să terminăm neînvinşi
Denis Drăguş, autorul golului victoriei pentru România la meciul cu Lituania, spune că tricolorii au puterea de a încheia neînvinşi partidele din grupa Ligii Naţiunilor.
„M-am descătuşat, a fost şi ziua fetiţei mele, mi-am dorit să înscriu pentru ea. Foarte important că am luat maxim de puncte, important că avem continuitate. Am simţit susţinere din partea lui Mircea Lucescu, mă bucur că ne face să avem încredere în noi, e important să mergem pe acest drum. [despre gol] Drăguşin şi-a descoperit nişte calităţi, am făcut un contraatac frumos, ştim să facem astfel de faze. Avem jucători care pot face asta. Ne propunem să terminăm neînvinşi, avem forţa necesară să o facem", a declarat Denis Drăguş.
România a învins marţi seara, la Kaunas, echipa Lituaniei, scor 2-1, şi este lider în grupa C2 cu punctaj maxim. România are patru victorii din patru meciuri în grupa C2 a Ligii Naţiunilor.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰