Casele de vacanță, protejate cu gadgeturi contra hoților
În România au loc aproape 80 de spargeri de locuinţe în fiecare zi. Iar mai nou, hoţii vânează casele de vacanţă de pe litoral. Sunt ţinte perfecte, mai ales iarna, când rămân nesupravegheate.
În România au loc aproape 80 de spargeri de locuinţe în fiecare zi. Iar mai nou, hoţii vânează casele de vacanţă de pe litoral. Sunt ţinte perfecte, mai ales iarna, când rămân nesupravegheate. Pentru a preveni spargerile, proprietarii au investit în gadgeturi şi sisteme de securitate de ultimă generaţie. Acestea le permit să îşi monitorizeze locuinţele chiar şi de la mii de kilometri depărtare.
Printr-o simplă aplicaţie, Kadan îşi monitorizează casa de vacanţă din Constanţa de oriunde ar fi. Vila de peste 300 de mii de euro atrage atenţia bandelor de hoţi.
Pentru a preveni o spargere, tânărul a investit în cele mai noi gadgeturi de securitate.
În fiecare colţ al vilei, sunt instalate camere de supraveghere. Iar noile tehnologii permit proprietarilor să vadă imagini din casă în timp real, chiar şi din celălalt capăt al continentului.
Aceasta este imaginea pe care proprietarul o vede în momentul în care cineva se află în livingul locuinţei. În acest fel, el îşi poate monitoriza întreaga casă de la depărtare.
Poliţiştii atrag atenţia că, în timpul iernii, hoţii nu îşi iau vacanţă. Ba chiar devin mai activi. Monitorizează reţelele de socializare şi plănuiesc atacul în funcţie de postările proprietarilor.
În Constanţa, numărul spargerilor de locuinţe a scăzut cu zece la sută în ultimul an, în parte şi datorită măsurilor de securitate. La nivel naţional, aproape 30 de mii de furturi din case au loc anual.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰