Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ai vrea să dormi o noapte în spațiu? Din 2022, e posibil!

Spațiul ne-a fascinat dintotdeauna pe mulți dintre noi, iar unele lucruri ce păreau imposibile în urmă cu mulți ani, încep încetul cu încetul să prindă contur.

de Redactia Observator

la 15.02.2019 , 16:00

Spațiul ne-a fascinat dintotdeauna pe mulți dintre noi, iar unele lucruri ce păreau imposibile în urmă cu mulți ani, încep încetul cu încetul să prindă contur. Așa că, dacă vreodată ai visat să petreci o noapte în spațiu, află că nu mai este atât de irealizabil. Din 2022, vom avea primul hotel ce se va deschide pe orbita Pământului, iar angajații vor fi foști astronauți.

Da, în curând va fi posibil să dormim înconjurați de stele la propriu. Compania spațială Orion Spa, înființată de americanul Frank Bunger, anunță că a construit o stație spațială denumită Aurora Station, cu care vrea să trimită oameni în spațiu. Stația ar funcționa ca un hotel, numai că….ar pluti în spațiu, la gravitație zero. Găzduiește șase oameni și vor fi de asemenea doi angajați, aleși dintre foști astronauți, care sunt pregătiți pentru orice situație imprevizibilă ce ar putea apărea. Aurora Station se va lansa în anul 2021, iar excursiile în spațiu pentru oamenii de rând vor fi disponibile din 2022. 

“Scopul nostru este să facem spațiul accesibil tuturor”, a declarat CEO-ul și fondatorul start-up-ului Orion Spa, Frank Bunger. Dar cine este Frank? Un antreprenor de succes, cu visuri cam la fel de mari ca Elon Musk! Elon nu este singurul care visează să ducă oameni în spațiu și se pare că începe deja să aibă concurență acerbă. Pe lângă start-up-ul Orion Spa, o altă companie are planuri mari să cucerească spațiul și să ofere excursii pe orbită mai rapide, mai ieftine și mai interesante.

Articolul continuă după reclamă

Bigelow Space Operations este un start-up deținut de multimilionarul Robert Bigelow. Bigelow este unul dintre cei mai cunoscuți oameni de afaceri din domeniul imobiliarelor. Este un produs al Las Vegas-ului, născut și crescut acolo și tot Las Vegas-ul l-a făcut unul dntre cei mai bogați oameni ai planetei. Povestea lui este extrem de similară cu cea a mogulului Steve Wynn ce deține mai multe cazinouri și hoteluri în orașul cel mai luminos de pe Planetă. Amândoi au început în anii ’70, prin cumpărarea de terenuri, dar se pare că Bigelow nu s-a rezumat doar la deținerea de proprietăți pe Pământ. Ambițiile lui sunt mari și vrea să cucerească spațiul. Bigelow a construit un modul gonflabil ce rezistă în spațiul cosmic și funcționează ca o cameră de hotel. Are 1,5 tone și vrea să o trimită pe Marte tot în 2021. Camera este proiectată să reziste la radiații puternice. În timp, acesta vrea să construiască un întreg hotel.

Și Elon Musk visează să trimită oameni pe Lună. Se pare că un cuplu înstărit ar fi depus deja un avans pentru o asemenea călătorie. Jeff Bezos de la Amazon și Richard Branson de la Virgin plănuiesc să organizeze excursii în spațiu, la o distanță de 100 km deasupra Pământului. Branson i-ar fi convins deja pe Katy Perry, Tom Hanks și Leonardo DiCaprio. Excursia ar costa 250.000 de dolari. 

Bineînțeles, nici “vacanța” în hotelul din spațiu nu va fi deloc ieftină pentru cei care vor să se aventureze acolo. Ar costa nici mai mult, nici mai puțin decât 9,5 milioane de dolari și îți trebuie și o pregătire de câteva luni înainte să “decolezi” în spațiu. 

În timpul celor 12 zile, cât ar dura turul, norocoșii vor zbura la o distanță de aproximativ 320 de kilometri deasupra suprafeței Pământului, pe orbita Low Earth Orbit (LEP) și vor vedea priveliști pe care le vor ține minte toată viața. Hotelul va orbita Pământul la fiecare 90 de minute, așa că, dacă am face un calcul simplu, în 12 zile participanții vor vedea 16 răsărituri și apusuri la fiecare 24 de ore. 

La bord, se vor desfășura mai multe activități ce nu sunt deloc ușoare, având în vedere că lipsește gravitația, ca de exemplu gătitul, îmbrăcatul sau chiar mersul la toaletă. Nu va lipsi nici sportul - ping pong-ul - dar suntem tare curioși cum se joacă la gravitație zero. De aceea, cei doi membri ai echipajului, un fel de însoțitori de bord, dar pentru stația spațială, vor fi astronauți experimentați și iscusiți. Mai mult, norocoșii vor putea avea discuții prin live video cu cei de acasă. Călătoriile în spațiu au fost posibile din secolul al XX-lea și un astfel de experiment transformă o vacanță în Maldive într-una banală, iar colonizarea spațială nu pare a mai fi din cărți science-fiction.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Tehnologie » Ai vrea să dormi o noapte în spațiu? Din 2022, e posibil!