Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Cât costă o noapte autentică în corturile beduinilor, sub cerul înstelat din deşertul iordanian. Experienţă unică în mijlocul pustietăţii

Şi acum facem o călătorie orientală, într-un loc special! Iordania, o ţară care adăposteşte adevărate comori naturale şi impresionează cu frumuseţea peisajelor la fiecare pas. Cine vrea să se deconecteze de tot şi de toate poate încerca o o noapte în mijlocul pustietăţii, în deşert. Mulţi spun că e o experienţă de încercat măcar o dată în viaţă.

de Ingrid Tîrziu

la 30.03.2024 , 20:36

Wadi Rum. În traducere, valea lunii. Aşa arată casa câtorva sute de beduini care trăiesc la fel de mii de ani: în corturi, în mijlocul pustietăţii. Drumul până în deşert pare desprins dintr-o poveste mistică. Wadi Rum este printre puţinele deşerturi unde te poţi caza în campinguri special amenajate. Fiecare cort are propriul grup sanitar şi curent electric. Iordanienii au construit din nimic adevărate oaze de relaxare.

Ali Massadag, proprietar camping deşer: Am fost inspiraţi de natură în sine. Am întâmpinat foarte multe dificultăţi când am făcut campingul pentru că în deşert e mult mai greu decât în oraş, pentru că infrastructura e precară, electricitatea. Am decis să facem un mix între nou şi vechi. 

O noapte în deşert, într-un cort balon, este visul oricărui iubitor de exeprienţe. De cele mai multe ori, noaptea magică este precedată de o petrecere în stil beduin. 

Vezi și

Experienţă autentică cu delicatese orientale

Pe acelaşi subiect

O astfel de petrecere nu are gust fără mâncare orientală. Miel, vită şi pui, cum spune tradiţia musulmană, gătite lent sub pământ, câteva ore în şir. Zarb: un preparat specific deşertului iordanian. Acum câteva secole, beduinii îşi găteau astfel mâncarea pentru a celebra momente speciale din viaţa lor. 

Iar dimineaţa te trezeşti transportat într-o altă lume. 

Ingrid Tîrziu, reporter Observator: O dimineaţă în deşertul Wadi Rum, ieşind dintr-un astfel de cort. Iordania poate oferi şi această experienţă, care este absolut minunată! Fie că vorbim despre un răsărit aici, fie că vorbim despre un apus. Priviţi cât de frumos este!

Nu puteam pleca din deşert fără adrenalina unui safari autentic! Înainte de a ne urca în maşini, ne-am pus pe cap kufiya, eşarfa specifică portului oriental. O noapte în deşertul iordanian porneşte de la 200 de euro, un cort pentru două persoane. Trăirile sunt însă de nepreţuit.

Ingrid Tîrziu Like

Cred că sunt în locul în care mi-am dorit să fiu dintotdeauna: în faţa voastră, vorbind despre oameni şi întâmplările lor.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Travel » Cât costă o noapte autentică în corturile beduinilor, sub cerul înstelat din deşertul iordanian. Experienţă unică în mijlocul pustietăţii