Antena Meniu Search
x

Curs valutar

"Lasă-te surprins!" O nouă campanie de promovare a României, în două oraşe-cheie din Europa. Imagini spectaculoase, afişate la metrou şi pe autobuze

O nouă campanie outdoor de promovare a României se desfăşoară începând de astăzi, 26 martie, în oraşele Roma şi Milano din Italia. "Campania 'Lasciati sorprendere dalla Romania!' invită, astfel, trecătorii să ne descopere ţara, printr-o selecţie de imagini spectaculoase", a transmis Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT) într-o postare pe Facebook. 

de Redactia Observator

la 26.03.2024 , 15:42

"Italia, lasă-te surprinsă de România! MEAT derulează o nouă campanie outdoor de promovare a destinaţiei noastre, de această dată în Roma şi Milano. Campania 'Lasciati sorprendere dalla Romania!' invită, astfel, trecătorii să ne descopere ţara, printr-o selecţie de imagini spectaculoase care vor fi afişate pe două tramvaie şi 100 de panouri publicitare, aflate în 67 de staţii de metrou din Milano, precum şi pe 90 de autobuze urbane din Roma", se arată într-o postare pe pagina de Facebook a MEAT.

Astfel, timp de 14 zile, între 26 martie şi 8 aprilie, cele 100 de panouri publicitare, aflate în cele 67 de staţii de metrou din Milano, vor afişa imagini cu Castelul Peleş, Mănăstirea Suceviţa şi Transfăgărăşan.

Zeci de autobuze, colantate cu imagini cu Castelul Peleş, Mănăstirea Suceviţa şi Transfăgărăşan

Articolul continuă după reclamă

Pe de altă parte, 21 zile, în perioada 27 martie - 16 aprilie, cele 90 de autobuze urbane, colantate integral pe spate cu cele trei trei imagini, vor traversa punctele turistice importante din Roma. De asemenea, timp de 28 zile, între 28 martie şi 24 aprilie, trecătorii vor putea admira aceleaşi trei imagini, care vor fi afişate pe două tramvaie urbane din Milano, acestea fiind decorate integral, pe ambele laturi.

Pe acelaşi subiect

MEAT a explicat că alegerea Romei şi a oraşului Milano ca locaţii pentru campanie nu este întâmplătoare, în condiţiile în care ambele sunt centre culturale şi economice importante, cu o istorie bogată şi legături strânse cu România.

MEAT: Obiectivele acţiunii se referă la stimularea interesului pentru România

"Mai mult, Italia este considerată ca fiind o piaţă prioritară, în cursul anului trecut clasându-se pe locul al doilea în topul ţărilor emiţătoare de turişti pentru ţara noastră. Campania este organizată în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale catolice care marchează, totodată, debutul sezonului turistic. Obiectivele acţiunii se referă la stimularea interesului pentru destinaţia noastră, în rândul tur-operatorilor şi agenţiilor de turism din Italia, precum şi la creşterea circulaţiei turistice către România", menţionează sursa citată. 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Travel » "Lasă-te surprins!" O nouă campanie de promovare a României, în două oraşe-cheie din Europa. Imagini spectaculoase, afişate la metrou şi pe autobuze