Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Staţiunile de pe litoral care capătă o nouă înfăţişare şi devin magnet pentru turişti. Oamenii se simt ca în Turcia, la all inclusive

Sudul litoralului capătă o nouă faţă. Hotelurile renovate în ultimii ani şi noile complexuri de patru stele oferă acum acces la piscine infinity, meniuri all inclusive şi locuri de joacă pentru copii. Cap Aurora, Venus sau Neptun sunt staţiuni de care poate n-am mai auzit de mult timp, dar care sunt, în această perioadă, pline de turişti. 

de Andreea Petrescu

la 23.07.2022 , 20:00

Preţuri ca în străinătate, dar şi condiţii ca acolo. Se poate şi pe litoralul românesc. Hotelurile din staţiunea Cap Aurora nu mai sunt ce erau. 

Angela Alexandru, reprezentant hotel: Oferim all inclusive, avem piscină infinity, senzaţia hotelului, avem spaţii de joacă pentru copiii şi în interior şi în exterior, piscină cu tobogane, plajă cu beach bar. 

Iar toate acestea fidelizează turiştii.

Vezi și

''Este a patra oară când venim. Ne place foarte mult acest loc, mai ales că sunt foarte multe activităţi pentur copii, mâncare diversificată.''

Pe acelaşi subiect

''Mă duc pe tobogane, mă duc în piscină şi mă distrez. E foarte frumos.''

Turiştii se simt ca în Turcia, la all inclusive

Hotelul este potrivit şi pentru bebeluşi. Piscina are apă încălzită şi foarte puţin clor. Iar părinţii spun că un concediu aici este mai frumos ca în străinătate. 

''Am fost la all inclusive şi în Turcia şi pot să zic că este aproape la fel.''

Condiţii ca în străinătate sunt şi în Venus. Acest complex, care cuprinde două corpuri hoteliere şi 49 de vile, a fost recent renovat.

Mihaela Guiu, reprezentant hotel: Preţurile sunt cuprinse între 1.100 de lei şi 1.700 de lei, pachete all inclusiv. Acestea constau în 3 mese plus gustări, accesul pe plajă privată, accesul la pisicine, piscine cu topogane. 

''Copiii s-au simţit foarte bine. În sfârşit am avut şi noi timp de noi, ei au fost ocupaţi cu activităţi şi am putut şi noi să stăm de vorbă.''

Valul schimbărilor se simte şi în Neptun. La acest hotel, renovările au început în urmă cu doi ani, iar preţurile sunt cuprinse între 800 şi 1.000 de lei pe noapte. 

Diana Ungureanu, reprezentant hotel: Am trecut de la 2 la 4 stele. Oferim servicii de cazare cu demipensiune sau all inclusive light, care presupune 3 mese cu băuturi incluse pe timpul meselor, acces gratuit la piscină, parcare, loc de joacă pentru copii.

Chiar dacă modernizările recente înseamnă şi preţuri mai mari, hotelurile nu duc lipsă de turişti, ba din contră. În această perioadă, sudul litoralului are un grad de ocupare de peste 90 la sută. 

Andreea Petrescu Like

A început ca o joacă în urmă cu aproape 20 de ani și s-a transformat repede în meserie. Undeva pe parcurs a devenit pasiune și chiar o boală pe care nu vreau să o vindec.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Travel » Staţiunile de pe litoral care capătă o nouă înfăţişare şi devin magnet pentru turişti. Oamenii se simt ca în Turcia, la all inclusive