Antena Meniu Search
x

Cum a devenit Eforie stațiunea preferată de români? "Cine a avut bani de Mamaia, acum este în Antalya"

Preşedintele de onoare al Asociaţiei Patronale RESTO Constanţa, Corina Martin, a afirmat că la Eforie este plin de turişti deoarece acolo este mai ridicat numărul de români care utilizează tichete de vacanţă, precizând că cine a avut bani de Mamaia în anii trecuţi acum este în Antalya sau în altă destinaţie externă, scrie News.ro.

de Redactia Observator

la 21.07.2022, 13:36

Imagine ilustrativă
Imagine ilustrativă

Corina Martin a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că dacă nu existau voucherele de vacanţă, numărul turiştilor de pe litoralul românesc era şi mai mic. 

“Voucherele de vacanţă contribuie foarte mult la acel număr mic, mai mic de turişti pe care îl avem acum. Dacă nu am avea tichetele, ar scădea şi acest număr, s-ar prăbuşi. Poate ne întrebaţi de ce la Eforie este mai plin. Pentru că tarifele sunt mult mai mici. Mult mai mare procentul de români cu tichete de vacanţă la Eforie.

Mamaia este o staţiune mai scumpă, de-a lungul anilor prin tradiţie, Mamaia este o staţiune mai scumpă. Cine a avut bani de Mamaia până acum, acum este în Antalya, acum este într-o altă destinaţie externă. Eforie este stabil pentru că este o staţiune destinată celor care aleg bugete mai mici de vacanţă şi se bazează mai mult pe tichete de vacanţă”, a explicat Corina Martin.

“Cine a avut bani de Mamaia până acum, acum este în Antalya”

Pe acelaşi subiect

Ea a precizat că aceeaşi situaţie este întâlnită şi în Satul de Vacanţă din Constanţa, unde a crescut numărul de turişti. 

“Satul de Vacanţă merge acum la vânzări mai bine decât în 2019 pentru că se adresează segmentului de turişti cu bugete mai mici. Cine vine pe zona de cluburi unde şezlongul este mai scump, 100 de lei, nu venea neapărat în Satul de Vacanţă.

Există şi o scădere, un fond generat de scăderea bugetului de vacanţă la români, să ţinem cont şi de asta. Cine totuşi îşi permite o vacanţă alege mai mult destinaţii externe pentru că este acest apetit de destinaţii externe”, a mai afirmat Corina Martin.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă tentează să mergeţi în vacanţă cu rulota în loc să vă cazaţi la hotel?

Observator » Stiri economice » Cum a devenit Eforie stațiunea preferată de români? "Cine a avut bani de Mamaia, acum este în Antalya"