Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Galerie foto Chefi la cutite, azi 20:30 pe Antena 1: Chef Florin Dumitrescu conduce clasamentul amuletelor. Bloggerul Jamila, pentru prima dată în platoul Chefi la cuțite

Amuleta serii de luni la Chefi la cuțite a fost adjudecată de Florin Dumitrescu, ce a obținut al nouălea avantaj valoros din acest sezon și a reușit să se claseze astfel pe primul loc în clasamentul amuletelor.

de Redactia Observator

la 20.04.2021 , 12:35

Cu o farfurie de vinete coapte în sos de roșii ce a respectat tema impusă, mâncare de post, chef Florin s-a diferențiat și a cucerit papilele gustative ale invitatului special la jurizare, chef Radu Dragoș. Juratul a câștigat o nouă cartolină roșie, a doua din acest sezon, care îi dă puterea să îl facă pe unul dintre colegii lui să extragă o pedeapsă din bolul negru, în perioada battle-urilor: Amuletele roșii trag la mine! Sper din suflet ca la tragerea la sorți să am noroc. Să fie o pedeapsă de ajutor, nu sa mă încurce!”, a declarat acesta.

Luni seară, cel mai iubit show culinar s-a impus ca lider detașat de audiență la nivelul publicului comercial și la orașe, în intervalul 20.24-23.53 în care a fost difuzat. Ediția de jurizări pe nevăzute a adunat în fața micilor ecrane peste 2.000.000 de telespectatori din toată țara, în minutul de maximă audiență de la 22.12.

Așa se face că pe publicul comercial, „Chefi la cuțite” a condus topul audiențelor cu o medie de 8.7 puncte de rating și 27 % cota de piață, în vreme ce Pro Tv se clasa pe locul al doilea cu 6,8 puncte de rating și 20,9 % cota de piață. Clasamentul s-a menținut și la orașe acolo unde Antena 1 a fost lider cu o audiență medie de 8,3 puncte de rating și 19,5 % cota de piață, Pro Tv clasându-se pe locul al doilea, cu o medie de 7,9 puncte de rating și 18,5 % cota de piață.

Articolul continuă după reclamă

Diseară, de la 20:30 pe Antena 1, personaje speciale și preparate pe măsură își vor face apariția în etapa de jurizări pe nevăzute a sezonului 9. După zeci de farfurii degustate până acum, chefii Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu încă vor rămâne surprinși de rețete, dar și de personajele din spatele ușilor. Moumen Al Hamoui este unul dintre concurenții ce revine în show-ul culinar pentru o nouă șansă, după ce a fost eliminat în ultima probă de bootcamp într-un sezon anterior. Cu un preparat arăbesc reinterpretat, tânărul vrea să le demonstreze juraților că s-a maturizat din punct de vedere culinar și că merită să fie în competiție. Dacă va reuși sau nu, telespectatorii pot afla diseară. O constantă a sezoanelor la cuțite este simpatia pe care o dezvoltă prezențele feminine în ceea ce îl privește pe chef Scărlătescu. Tocmai de aceea, una dintre jurizarile care vor stârni zâmbete marți seară este cea a Crinei Zvobodă, ventriloc, ce vine alături de păpușa sa personaj, care este ”îndrăgostită” de jurat. Cum va decurge întâlnirea, cei din fața ecranelor pot urmări de la 20:30.

Tot în seara aceasta la Chefi la cuțitechefii vor intra în lupta culinară pentru a obține o nouă amuletă, iar jurizarea îi va reveni Jamilei, cunoscutul blogger culinar. Tema îi va contraria, însă avantajul menționat de Gina îi va motiva să facă spectacol în farfurie: ”Cătălin, dacă o câștig pe asta pe tine o folosesc!”, va mărturisi chef Bontea. Care dintre cei trei chefi va adjudeca o nouă amuletă, dar și cu ce preparate îl vor impresiona pe juratul din această seară, telespectatorii Antena 1 vor afla începând cu 20:30.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » TV » Chefi la cutite, azi 20:30 pe Antena 1: Chef Florin Dumitrescu conduce clasamentul amuletelor. Bloggerul Jamila, pentru prima dată în platoul Chefi la cuțite