Weekend magic pe Calea Victoriei: spectacol de stradă cu artişti, clovni şi actorii de la teatrele pentru copii
Adio maşini pe Calea Victoriei. Două zile, cea mai cunoscută stradă din România e doar pentru pietoni. Ca plimbarea să fie şi mai plăcută, primăria a scos în stradă artişti, clovni şi actorii de la teatrele pentru copii. Iar Calea Victoriei a devenit, astfel, un imens teren de joacă.

Pe Calea Victoriei, adulţii au dat în mintea copiilor. Iar copiii s-au bucurat de jocurile de altă dată. Pentru şotron, elastic sau coardă au lăsat la o parte jucăriile moderne.
Clovni, arlechini sau mimi s-au plimbat pe bulevard încă de dimineaţă. Iar bucureştenii sau turiştii străini ieşiţi la plimbare i-au pozat.
Din loc în loc, actorii teatrelor pentru copii au adus poveştile în stradă.
Este pentru a doua oară în acest an când primăria închide Calea Victoriei la sfârşitul săptămânii. Însă, maşinile ar putea fi interzise permanent în weekend.
Traficul va rămâne restricţionat pe Calea Victoriei până luni dimineaţă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰