Vara, totul este posibil! Chiar şi să vedem un om de zăpadă în mijlocul Capitalei! #100 de zile de vară
Zeci de prichindei au venit la spectacolul de păpuşi "Omul de zăpadă care voia să întâlnească soarele". Piesa de teatru este o poveste care vorbeşte despre prietenie, tristeţe dar şi bucurie.
Zeci de prichindei au venit la spectacolul de păpuşi "Omul de zăpadă care voia să întâlnească soarele". Piesa de teatru este o poveste care vorbeşte despre prietenie, tristeţe dar şi bucurie.
Evenimentul a avut loc la Teatrul Ţăndărică şi a făcut parte din Campania 100 de zile de vară.
În plină vacanţă de vară, zeci de copii au venit să îl vadă pe Omul de zăpadă. Alături de părinţi şi de bunici, cei mici l-au aşteptat cu mare nerăbdare. Şi l-au aplaudat minute în şir.
"Omul de zăpadă află că vine primăvara și pentru că nu vrea să se topească pornește să vorbească cu cineva, cu soarele. Întalneste o mulțime de prieteni pe stradă care îl ajută, fiecare cum poate și nimeni nu are curaj să îi spună ce înseamnă că se va topi și că nu va supraviețui", spune Ion Brancu, regizorul spectacolului.
Timp de o oră, cei mici au trăit 100 de momente de basm alături de personaje de poveste. Campania 100 de zile de vară va aşteaptă pe perioada verii cu momente unice.
"Am profitat de ocazie pentru că vara are 100 de zile la antena 1 și am venit la spectacolul organizat cu prilejul acestei campanii", spune actriţa Paula Chirilă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰