Vremea 26 octombrie. Prognoza meteo anunţă că se încălzeşte
Vremea pe 26 octombrie marchează o creştere a temperaturilor, până la 21 de grade. Prognoza meteo anunţă astfel o reîncălzire care va duce la un weekend cu timp frumos. În Bucureşti sunt 20 de grade ziua.
Vremea pe 26 octombrie marchează o creştere a temperaturilor, până la 21 de grade. Prognoza meteo anunţă astfel o reîncălzire care va duce la un weekend cu timp frumos. În Bucureşti sunt 20 de grade ziua.
În zonele montane înnorările vor fi persistente, iar vântul va continua să prezinte intensificări. În prima parte a nopţii va ninge local, în special în nordul Carpaţilor Orientali şi pe crestele Meridionalilor, iar la peste 1500 m altitudine vor fi rafale de 80...90 km/h şi trecător va viscoli. Apoi, treptat, vântul va mai diminua, iar ninsorile se vor transforma în lapoviţă sau ploaie, favorizând izolat producerea de polei. Temperaturile minime, mai ridicate decât în noaptea precedentă în aproape toată ţara, dar în special în vest, se vor încadra între 0 şi 9 grade. Spre dimineaţă, pe arii restrânse va fi ceaţă.
Vremea 26 octombrie în ţară
Vineri, vremea se va ameliora şi se va încălzi în aproape toată ţara. Cerul va fi mai mult noros în Maramureş, în nordul şi în estul Transilvaniei, dar numai izolat va ploua slab. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare. Vântul, în diminuare faţă de intervalul anterior, va sufla slab şi moderat, cu intensificări în zona montană înaltă, însă rafalele nu vor mai depăşi 70...75 km/h şi temporar în Moldova, cu viteze de până la 45...50 km/h.
Conform ANM, temperaturile maxime se vor încadra între 10...11 grade în zonele depresionare din nord-vest şi centru şi 20...21 de grade în Câmpia Română şi în Lunca Dunării; minimele termice vor fi cuprinse între -3 grade în depresiunile din estul Transilvaniei şi 12...13 grade în Dealurile Banatului. Mai ales noaptea, se va forma local ceaţă. Presiunea atmosferica va creşte în regiunile centrale, sudice şi de răsărit, iar în rest va fi în scădere.
Specialiștii spun că, în zilele următoare, vremea va avea o evoluție chiar nefirească pentru această perioadă.
Oscar Stanciu, expert meteo Observator: Trecerile de la o extremă la alta au devenit din ce în ce mai frecvente în peisajul meteorologic, așadar vom traversa un astfel de pasaj în zilele următoare, când vom asista și la un salt al temperaturilor cu 10-15 grade comparativ cu ziua de joi. Vineri, doar vântul va mai pune probleme în zonele montane înalte, însă rafalele nu vor mai depăşi 70...75 km/h şi temporar în Moldova, cu viteze de până la 45...50 km/h. Regimul termic în creștere la nivel național va cuprinde valori între 10...11 grade în zonele depresionare din nord-vest şi centru şi 20...21 de grade în Câmpia Română şi Lunca Dunării. Și pe măsură ce ne apropiem de finalul săptămânii atmosfera va fi aproape de vară cu maxime de 26 - 27 grade, nefiresc de cald în majoritatea zonelor.
Prognoza meteo în Bucureşti pe 26 octombrie
În Capitală, prognoza meteo anunţă că vremea va intra într-un proces de încălzire ce se va resimţi în special la valorile diurne. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 19...20 de grade, iar cea minimă de 4...6 grade. Presiunea atmosferica va creşte.
Cum va fi vineri la munte
Vremea se va ameliora şi se va încălzi. Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare şi pe doar izolat va ploua slab. Vântul, în diminuare faţă de intervalul anterior, va avea intensificări în zona înaltă, însă rafalele nu vor mai depăşi 70...75 km/h.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰