CALCUL. Pe ce dau românii cei mai mulţi bani. Cheltuielile unei familii au crescut mai mult decât inflaţia
Statistica ne confirmă ce simţit toţi - o ducem mai greu! Cheltuielile familiilor au crescut mai mult decât inflaţia. Ratele bancare şi asigurările, care s-au majorat cu 30%, înghit mare parte din salarii. Cel mai mult ne costă, însă, mâncarea şi facturile.
De Lucia Cujbă la 05.10.2023, 20:42O familie a câştigat, în medie, aproape 7.000 de lei pe lună, în intervalul aprilie - iunie. În creştere cu 10% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Iar cheltuielile au fost de 6.000 de lei, mai mari cu 11%, peste rata inflaţiei.
Mai mult de jumătate din bani se duc pe alimente şi facturi
Peste jumătate din bani s-au dus pe alimente și facturi. Mâncarea ne costă aproape 1.400 de lei lunar, iar întreţinerea casei, peste 500 de lei. Pe locul trei sunt viciile: alcoolul şi ţigările - cu 277 de lei, la egalitate cu bugetul pentru îmbrăcăminte şi încălţăminte. Pentru educaţie, românii alocă o sumă derizorie - 18 lei, conform Institutului de Statistică.
În afară de aceste cheltuiei, care au însumat 3.700 de lei, statul a luat o parte semnificativă din venit - aproape 1.900 de lei impozite și contribuții.
- FMI ceartă Guvernul: Prea puţini muncesc şi plătesc taxe, creşterea economică e mică, iar noile măsuri...
- Scumpire istorică a medicamentelor, în luna august. O asemenea majorare de prețuri nu s-a întâmplat de decenii
- Alimentele și medicamentele nu se vor scumpi, dă asigurări Ciolacu. A scos la înaintare lista de cheltuieli...
Ratele bancare, cea mai mare povară pentru bugetul de familie
Povara cea mai mare pentru bugetul de familie au fost, însă, ratele bancare. Datoria a crescut, în medie, cu aproape 30% faţă de anul trecut. Şi nu vom scăpa curând de presiunea creditelor. Banca Naţională a menţinut astăzi dobânda de referinţă la 7%. Este indicele care dă tonul dobânzilor din piaţă. Economiştii spun că rata de politică monetară ar putea scădea abia anul viitor, prin mai, sau chiar în 2025, dacă pachetul de măsuri fiscale asumat recent de Guvernul Ciolacu va pune presiune pe inflaţie. Acum, indicele de referinţă pentru credite este 5,96%, iar ROBOR stă nemişcat de luni bune la 6,40%.