Antena LIVE

Curs valutar

Video

Câţi bani putem economisi cu cardurile de fidelitate. Explicaţiile românului care are 20 de conturi

În timp ce inflaţia goleşte coşurile de cumpărături şi creşte valoarea bonului plătit la casă, românii caută soluţii de economisire. Oamenii compară cu atenţie preţurile şi apelează tot mai des la carduri de fidelitate şi aplicaţii ale magazinelor, ca să vâneze promoţii. Astfel, reuşesc să plătească cu până la 50% mai puţin, chiar şi la produsele de bază. 

De la 19.07.2022, 19:44
WhatsApp
Vezi și:

Pe o piaţă în care puterea de cumpărare s-a redus cu aproape 30% faţă de anul trecut, vânătoarea celui mai mic preţ este acerbă. Tot mai mulţi români apelează la carduri de fidelitate şi la aplicaţii dedicate pentru oferte promoţionale. Unii au chiar şi 20 de astfel de conturi. 

Clienţi: - Am şi aplicaţia stoc carduri unde introduc toate cardurile şi, de câte ori am ocazia, le folosesc. 

- E foarte utilă, în primul rând pentru discounturile acordate şi punctele, la final, cu care mai putem lua câte ceva. 

Iar retailerii s-au adaptat nevoilor clienţilor.

Pe acelaşi subiect

Bogdan Lupu - director program loialitate: Pepenele verde a fost un produs extrem de vândut în aplicaţia noastră, vorbim de piersici româneşti, care au fost extrem de bine vândute. În acelaşi timp, dacă ne dorim produse de bază precum ulei produs în România, precum făină, o găsim şi pe aceea în aplicaţia noastră. Avem peste un milion de clienţi lunar care folosesc programul nostru. 

Cardurile şi aplicaţiile oferă reduceri cuprinse între (CARTON ALBASTRU) 10 şi 30%, în timp ce produsele apropiate de data expirării sunt vândute chiar şi la jumătate de preţ. 

Ioana Matei - reporter Observator: 10 lei, în loc de aproape 12 lei. Şi, cu asta, am făcut o reducere de aproximativ 8 lei, la un coş de 39 de lei, folosind aplicaţia cu oferte promoţionale. 

Cardurile de reduceri, soluţia pentru preţuri mici

Cu tot mai puţine produse în coş şi un portofel la fel de gol, românii şi-au schimbat şi comportamentul de consum. 

Clienţi: Caut, verific şi după aia mă hotărăsc. Anul trecut, le luam cu jumătate de preţ. Acum, cu 100 de lei, plec cu trei produse. Pe când, anul trecut, cam jumătate de coş umpleam cu 100 de lei. 

- Aş spune că strictul necesar.

- Cam cât cheltuieşti tu pe mâncare, pe lună?

- Aş spune că 1500 de lei, lejer.

În favoarea preţului mai mic, românii ajung să renunţe uneori la calitate. 

Adrian Negrescu - consultant economic: Rafturile sunt pline de produse, dar, din păcate, din punct de vedere al calităţii produselor alimentare, asistăm la o scădere semnificativă a valorii nutritive.

Să produci nişte roşii de calitate, nişte brânză, nişte mezeluri de calitate în România înseamnă preţuri foarte foarte mari. 

Şi magazinele de tip discount se bucură de popularitate, pe fondul inflaţiei. Unul dintre retaileri îşi creşte reţeaua de magazine cu 50 de unităţi pe an şi a reuşit să îşi dubleze profitul anul trecut. 

Client: Sunt ieftine. De toate, de la haine până la produse de bucătărie.

Adrian Negrescu - consultant economic: Cifra de afaceri continuă să crească pentru că preţurile au continuat să crească, dar, din punct de vedere al volumelor de vânzări, pas cu pas, acestea scad, semn că românii încearcă să îşi reducă consumul. 

Cifrele oficiale arată că, în primele cinci luni ale anului, consumul a scăzut la jumătate faţă de anul trecut, când România înregistrase cel mai rapid ritm de creştere a vânzărilor din regiune, de 11,3%.

Ioana Matei
reduceri economie bani buget carduri clienti
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024