Fiecare român ar putea avea un cont bancar gratuit, fără comisioane, pentru pensie, salariu ori plăți online
Fiecare cetățean ar putea avea garantat un cont bancar, fără comisioane financiare, unde să i se poată face plățile de natură salarială sau a beneficiilor sociale. Totodată, titularul contului poate să definească o relație predictibilă și unitară cu instituțiile statului, transmite Mediafax.
De Redactia Observator la 26.10.2022, 12:27Proiectul Legii pentru modificarea și completarea unor acte normative privind incluziunea financiară a fost prezentat miercuri de parlamentarii George Tuță (PNL) si Radu Oprea (PSD).
Din punct de vedere al impactului social, se preconizează că, prin modificarea și completarea Legii nr. 258/2017, Legii nr. 70/2015 și a Ordonanței De Urgență nr. 146/2002, se va ridica gradul de incluziune financiară al cetățenilor. Incluziunea financiară contribuie la o mai mare mobilitate socială și o creștere a nivelului de trai, precum și la un sistem mai rezilient la șocul economic.
Cont bancar gratuit pentru fiecare român, pentru pensie și salariu, fără comisioane
Crearea unui cont de bază pentru fiecare cetățean va îmbunătăți relația acestuia cu statul, în sensul optimizării transferurilor, printre care: primirea indemnizațiilor sociale, plata taxelor și a impozitelor, arată expunerea de motive. Acțiunile de deschidere, administrare, retragere, interogarea soldului, plățile online și închiderea contului de bază, folosit în relația cetățeanului cu statul, vor fi lipsite de comisioane, în limita veniturilor de natură salarială plătite de angajator, a pensiilor, indemnizațiilor și alocațiilor de asistență socială plătite de la bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul Ministerului Muncii și Solidarității sociale sau de la bugetele locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti, judeţelor şi municipiului Bucureşti. Există necesitatea unor măsuri suplimentare pentru a spori incluziunea financiară și pentru a-i asista pe membrii vulnerabili ai societății în ceea ce privește îndatorarea excesivă.
- ''Este posibil ca locuinţele foarte scumpe să fie impozitate mai mult.'' Ce spune Ciolacu despre majorarea...
- Românii care fac bani pe OnlyFans, luaţi la ţintă de ANAF. Au fost iniţiate controale la 128 de influenceri
- Ciolacu anunță salariu minim majorat de la 1 ianuarie și taxe descentralizate: Nu mai putem impozita oamenii la fel
Tot în vederea optimizării relației dintre cetățean și stat, plățile de natură salarială și prestațiile sociale se vor efectua prin mijloace de plată fără numerar (în contul de bază), cu o excepție, cea a consumatorului vulnerabil, care poate solicita primirea plății în numerar. Prin modificările prevăzute în lege, va crește gradul de colectare la bugetul statului, se va diminua tentația corupție în rândul funcționarilor. Și, totodată, va duce la creșterea gradului de digitalizare a administrațiilor statului.
Băncile nu vor putea refuza o cerere privind deschiderea unui cont de plăți cu servicii de bază
În prezent, mobilitatea scăzută a consumatorilor în ceea ce privește serviciile financiare cu amănuntul este cauzată în mare măsură de lipsa de transparență și de comparabilitate a comisioanelor și a serviciilor oferite, precum și de dificultățile legate de schimbarea conturilor de plăți, lucru ce generează neîncredere în rândul consumatorilor cu privire la instituțiile bancare. Tot în favoarea adoptării acestei legi, în PNRR, la capitolul privind mobilitatea urbană se vorbește despre o investiție ce prevede alocarea unor bani în scopul acceptării de plăți online a taxelor și impozitelor.
Instituțiile de credit nu vor putea refuza o cerere privind deschiderea unui cont de plăți cu servicii de bază, decât în cazul în care deschiderea unui astfel de cont ar avea drept rezultat o încălcare a dispozițiilor privind prevenirea spălării banilor și combaterea finanțării terorismului. Această prevedere se face în sprijinul consumatorilor, astfel încât toți cetățenii să beneficieze de un cont de bază în România. În scopul creșterii eficacității drepturilor și obligațiilor consumatorilor de servicii financiare, proiectul propune ca autoritatea competentă pentru realizarea obiectivelor Legii nr. 258/2017 privind comparabilitatea comisioanelor aferente conturilor de plăți, schimbarea conturilor de plăți și accesul la conturile de plăți cu servicii de bază să fie Banca Națională a României, în condițiile în care BNR este autoritatea competentă în cea mai mare parte a serviciilor financiare și este cea care colaborează direct cu Autoritatea Bancară Europeană.
Legea creează cadrul legal pentru efectuarea de plăți prin intermediul automatelor ce funcționează pe baza acceptatoarelor de bancnote și monede. În vederea stimulării autorităților publice de a utiliza sisteme moderne de plată sunt operate modificări ale Legii nr. 70 din 2 aprilie 2015 pentru întărirea disciplinei financiare privind operațiunile de încasări și plăți în numerar și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată, astfel încât inclusiv Trezoreria statului să facă tranziția către utilizarea sistemelor moderne de plată. Asigurându-se o perioadă rezonabilă de tranziție, astfel încât să se poată operaționaliza sistemele moderne de plată, începând cu data de 1 ianuarie 2026, instituțiile publice au obligația să asigure încasările în numerar doar prin unitățile Casei de Economii și Consemnațiuni C.E.C. - S.A., prin Compania Națională "Poșta Română" - S.A, prin intermediul altor instituții de credit și prin servicii automate ce funcționează pe baza acceptatoarelor de bancnote și monede, pe bază de convenții încheiate cu persoanele abilitate, cu condiția asigurării fondurilor necesare achitării comisioanelor stabilite pentru efectuarea acestor operațiuni. De asemenea, în scopul impulsionării utilizării mijloacelor moderne de plată, proiectul propune ca pentru comercianții care operează pe teritoriul României să se instituie obligația de a accepta și cel puțin un instrument de plată fără numerar. Este majorată, de la 200 de lei în prezent, la 500 de lei, suma ce poate fi oferită ca avans în numerar la terminalele de plată, în baza contractelor încheiate cu instituțiile acceptante.