Ideea unui român ca să scape de facturile la energie. Acum stă cu becurile aprinse: "Nu le sting, şi așa nu plătesc"
În Maramureş, tradiţia se trăieşte, nu doar se respectă. E principiul după care s-a ghidat şi un bărbat care a transformat o moară de porumb într-o sursă de energie electrică. A adăugat elemente moderne şi a adaptat-o astfel încât să-şi facă viaţa mai uşoară. Şi mai ieftină.
De Simona Vasiac la 21.10.2022, 17:53În curtea gospodăriei pe care o are în Vadu Izei, Mihai Bledea a reuşit să îmbine noul cu vechiul, păstrând armonia unei tradiţii din strămoşi. Are acolo atât o vâltoare în care lumea din sat îşi spală hainele de iarnă şi covoarele, cât şi o moară veche de peste 100 de ani. "Moara, ca atare, datează de prin 1886 a fost adusă din partea austro-germană. Eu după ce m-am căsătorit am găsit actele cu instalaţia hidromecanică a moşului lui socru şi am dorit să am şi o moară", povesteşte Mihai Bledea, proprietar moară.
Energie electrică fără bani. Cum a scăpat Mihai de facturi
Când oamenii din zonă n-au mai venit aici cu porumb la măcinat, maramureşeanul n-a vrut să lase moara să ajungă o ruină. A transformat-o şi acum, cu ajutorul apei, o foloseşte ca să producă energie electrică. "Dacă cobor pârâul mai jos, atunci apa trece peste roată şi nu mai angrenează. Dacă ridic apa spre roată, am axul intermediar şi am nevoie să îmi scot 3.000 de rotații pe minut", arată Mihai Bledea, proprietar moară.
Iar sistemul îl scuteşte de grija facturilor: "Uitaţi, acum aprind două becuri acolo. Acum bag în priză şi ar trebui să se aprindă becuri acolo". Întreaga inginerie produce şapte kilowați, în timp ce gospodăria îi consumă doar patru. Dar omul nu se opreşte la atât. "Vreau să măresc capacitatea roţii, dimensiunea. Ar trebui să o fac undeva la doi metri şi ceva, până unde am cota 0, de la apă, să o poate învârte bine", spune Mihai Bledea, proprietar moară.
Ideea bărbatului i-a inspirat şi pe vecini
Iar iniţiativa lui e un model şi pentru alţii din localitate. "Cred că toţi de acum încolo am putea să încercăm să facem acelaşi lucru, pentru că sunt toate scumpe", este de părere un localnic. "Acum că se scumpeşte şi curentul şi tot, pentru el o să fie un rezultat foarte bun", adaugă un altul. Şi, de câteva luni, deja e: "Nu le sting (n.r. becurile), şi așa nu plătesc. Apa oricum curge".