Mugur Isărescu a explicat cum vor fi ratele românilor în 2023. "Să nu pui nici prea mult sare, nici prea mult piper. Să fie ceva comestibil"
Banca Naţională n-a pus nici prea multă sare, nici prea mult piper. Aşa că ce a ieşit pentru români e comestibil. Aşa a încercat să explice guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, ce au făcut bancherii în vremuri tulburi pentru economie. Au păstrat dobânda-cheie ca să nu mai scumpească împrumuturile, iar spre final de an ar putea chiar să o reducă. Depinde însă de războiul de la graniţă sau de criza energetică. În timp ce creditele calculate după indicii ROBOR şi IRCC se temperează uşor, creditele cu dobânzi fixe tot pun probleme.
De Greta Neagu la 15.02.2023, 19:45Evoluţia dobânzilor depinde, în primul rând, de ceea ce se va întâmpla în perioada următoare cu inflaţia, transmit experţii BNR.
Greta Neagu, reporter Observator: "Dacă niciunul dintre riscurile luate în momentul de faţă în calcul de către Banca Naţională a României, printre care războiul din Ucraina sau evoluţia preţurilor la energie nu se vor adeveri, iar inflaţia va scădea într-un ritm accelerat pe parcursul anului, BNR ar putea chiar să scadă dobânda de referinţă mai jos decât nivelul actual de 7% şi, astfel, şi celelalte dobânzi din piaţă vor înregistra scăderi."
Isărescu cere Guvernului să intervină
Mugur Isărescu, guvernatorul BNR: "S-ar putea. Dar nu înainte ca nivelul inflaţiei să ajungă la nivelul ratei de politică monetară. Avem multe componente pe care nu le stăpânim. Trebuie să ne vedem şi lungul nasului, sunt adeptul unui fine tunning (n.r.: reglaj fin); a unei echilibrări treptate a politicii monetare. Colaborăm cu Guvernul, bineînţeles. Am vrea să facă şi ei mai mult."
- BNR spune că inflaţia va scădea la 7% la finalul anului. De ce nu înseamnă că şi preţurile vor scădea
- În 2022, an cu dobândă şi inflaţie record, românii s-au împrumutat masiv: suma uriaşă luată de la bănci
- BNR menţine dobânda-cheie la 7% pe an. Prognozează o scădere mult mai alertă a inflației până la mijlocul...
Iar dacă Banca Naţională a făcut cam tot ce putea, ar fi şi rândul altora, transmite guvernatorul.
Mugur Isărescu, guvernatorul BNR: "E şi aici ca la o mâncare. Să nu pui nici prea multă sare, nici prea mult piper. Ca să fie ceva comestibil. În cazul Băncii Naţionale combinaţiile au fost relativ combinate, echilibrate."
Clienţii băncilor vor simţi un oarecare echilibru abia spre finalul anului, când dobânzile variabile ar putea să mai scadă. Între timp, finanţările cu dobândă fixă rămân la costuri ridicate. Cine vrea să ia acum un împrumut de 350 de mii de lei pe 30 de ani, cu rată fixă în primii ani, va plăti, în medie, 2.743 de lei, la o dobândă de 8,71% pe an, aproape de nivelul actual al dobânzilor variabile din piaţă. Cea mai bună dobândă este în oferta unei bănci la care am plăti o rată de 2.300 de lei lunar.
Până când IRCC, indicele nou care influenţează dobânzile pentru creditele în lei, va atinge vârful din acest an de 5,98%, băncile jonglează, la polul opus, cu dobânzile fixe pe care le-au crescut de la începutul acestui an.
Irina Chiţu: "Începând cu 7-8% până la 10% dobândă fixă la creditele ipotecare. Versus anul trecut când chiar şi în aprilie, mai aveam oferte de la bănci cu dobândă fixă de 3-4%."
Doru Iliescu, broker de credite: "Nu am fost niciodată, cu adevărat, partizanul dobânzilor fixe. Acum când deja greul a trecut, cu atât mai puţin."
Analiştii cred că e o sabie cu două tăişuri.
Alexandru Smedoiu, analist financiar: "Jocul acesta dintre dobânda fixă şi dobânda variabilă aduce câştigători sau pierzători. De regulă, a merge pe o dobândă fixă te protejează atunci când dobânzile sunt în creştere, dar te dezavantajează atunci când dobânzile sunt în scădere."
Guvernatorul băncii centrale confirmă:
Mugur Isărescu, guverntorul BNR: "Dacă e ceva fix acum poate să pară mic, la anul când inflaţia o să fie mică, o să pară mare. Întrebarea e, de fapt, trecerea de la dobânzi variabile la dobânzi fixe: întrebare grea."
Românii au luat anul trecut credite ipotecare noi în lei şi euro de 24,5 miliarde de lei, un record al ultimilor 15 ani.