Antena LIVE

Curs valutar

Video

Polițele RCA, plătite în rate sau suspendate dacă mașina nu este folosită. Anunţul ASF după discuţiile cu transportatorii şi asiguratorii

Protestul transportatorilor şi fermierilor schimbă regulile asigurărilor obligatorii pentru toată lumea. Ca să nu existe discriminare, RCA ar putea fi plătit în rate sau supendat la cerere de către toţi şoferii. 

De la 19.01.2024, 14:44
WhatsApp
Vezi și:

Primul draft al proiectului am puteam să-l vedem în aproximativ 30 de zile, iar implementarea în primăvara acestui an. Autoritatea de Supraveghere Financiară a purtat mai multe discuţii cu transportatorii şi cu asiguratorii, în urma cărora au luat câteva decizii.

Polițele RCA vor putea fi plătite în rate, dar și suspendate dacă mașina nu este folosită

Una dintre acestea se referă la suspendarea contractului poliţei RCA pentru şoferii care nu mai circulă cu maşina pe stradă, cu posibilitatea de prelungire a acestei poliţe în momentul în care conducătorul auto decide să-şi repună autoturismul în circulaţie.

Totodată, s-a discutat inclusiv despre plata în rate a acestor poliţe. Vorbim despre patru rate, atât pentru persoanele fizice, cât şi pentru persoanele juridice. De asemenea, s-a mai discutat despre revizuirea preţului poliţelor RCA încheiate pentru pe o perioadă de un an. Practic, se doreşte eliminarea diferenţei atât de mari pentru poliţele încheiate pe o perioadă de un an şi cele încheiate pe o perioadă mai mică de un an. Toate cele trei mari măsuri vor fi aplicate la nivelul întregii ţări.

Pe acelaşi subiect

Redăm mai jos, integral, comunicatul transmis de ASF:

"Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a avut, pe parcursul ultimelor zile, mai multe runde de discuții și consultări cu reprezentanții transportatorilor din România, precum și cu cei ai companiilor de asigurări. Autoritatea a creat astfel un cadru mai amplu de analiză și de identificare a unor soluții concrete și sustenabile necesare rezolvării problemelor cu care se confruntă industria de transport referitoare la polițele RCA. ASF a luat în considerare, împreună cu partenerii de dialog, toate abordările posibile ca răspuns la solicitările transportatorilor. Autoritatea are în vedere măsuri ce sunt incluse într-un plan de acțiune care cuprinde și activități care, în bună măsură, urmau să fie adoptate de către ASF în perioada imediat următoare.

Printre măsurile menite să diminueze efortul financiar al posesorilor de polițe RCA se numără:

În urma discuțiilor avute a fost subliniată, de asemenea, necesitatea ca Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR) să analizeze și să găsească soluții ce privesc statutul asiguratului cu risc ridicat. Din această perspectivă, analiza are în vedere, cu precădere, identificarea unor propuneri destinate transportatorilor de mărfuri pentru ca aceștia să aibă acces la un tarif de primă echilibrat în cazul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă auto, astfel încât valorile tarifelor recomandate să fie într-un interval mai apropiat de tariful de referință. Discuțiile vor continua pe parcursul zilelor imediat următoare în vederea consolidării unui pachet de măsuri care să poată fi aplicat imediat pentru soluționarea problemelor ridicate de reprezentanții transportatorilor".

Alin Stan

Am dat scena, primul drum pe care îl alesesem în viață, pe televiziune. Mărturisesc că am visat să fiu în fața voastră, a celor care ne privesc și citesc încă din copilărie. Munca în televiziune m-a cucerit însă. ...

rca asigurare rca asigurare obligatorie soferi
Întrebarea zilei
Obişnuiţi să vă uitaţi pe telefon sau la televizor înainte de somn?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Animalul pe care românii îl cresc cu drag, dar care ajunge pe mesele...
Fanatik.ro
Publicat 05.02.2025
Momentul în care Trump i-a spus unei jurnaliste că nu înțelege nimic din...
spotmedia.ro
Publicat 05.02.2025
Cum e să discuți cu Trump: „Dacă ești slab, te mănâncă. Dacă nu...
spotmedia.ro
Publicat 04.02.2025
L-am găsit pe celebrul general DIE Ristea PRIBOI, dispărut din viața publică...
Gandul
Publicat 04.02.2025
Planul genial prin care Trump vrea să provoace căderea regimului Putin și...
Adevărul
Publicat 05.02.2025
Cum a sărbătorit Chef Richard Abou Zaki ziua fiicei sale: „Am avut două...
A1
Publicat 04.02.2025
Horoscopul zilei de 6 februarie 2025. Racii se gândesc la viitor. Află ce se...
CaTine
Publicat 05.02.2025
Simona Halep s-a retras din tenis: „Iau această decizie cu sufletul...
spynews.ro
Publicat 05.02.2025
A intrat în casa lui Valentin Ceaușescu și a rămas șocat: „O cameră cum...
GSP
Publicat 03.02.2025
Facultatea prestigioasă din România unde studenții rămân repetenți pe...
Click.ro
Publicat 04.02.2025
Meta confirmă un atac WhatsApp. Ce poți face pe aplicație pentru a te proteja
Useit
Publicat 04.02.2025
"Doamne, ce amar..." Soția vicepreședintelui Consiliului Județean...
Redacţia.ro
Publicat 04.02.2025
A fost identificat al patrulea suspect în cazul jafului de la Muzeul Drents....
libertatea.ro
Publicat 05.02.2025
The Weeknd a avut o apariție neașteptată la Premiile Grammy 2025, la patru ani...
ZU
Publicat 04.02.2025
Tort Red Velvet cu vișine din compot și cremă de cocos
Hello taste
Publicat 04.02.2025
Impactul somnului asupra emoțiilor copiilor. Cum poate regleaza odihna...
Deparinti
Publicat 05.02.2025
Nurgül Yeşilçay, gest romantic pentru iubitul ei de ziua lui. Cum au...
Happy
Publicat 03.02.2025
Alexandru Papadopol, acuzat că și-ar fi părăsit iubita înainte de nuntă! Ce...
BZI
Publicat 05.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât timp poți să stai jos fără ca sedentarismul să îți afecteze...
Medicool
Publicat 05.02.2025