Preţurile reale ale apartamentelor închiriate în Bucureşti. Proprietarii cer şi 100 de euro în plus
Chiriile cresc în toată ţara. Locuinţele tot scumpe, creditele tot mai greu de accesat şi inflaţia mare îi fac pe mulţi să renunţe la ideea de a deveni proprietari. Astfel că cererea de închirieri e din ce în ce mai mare. Şi valul de refugiaţi ucraineni a pus presiune pe piaţa chiriilor din marile oraşe.
De Greta Neagu la 21.05.2022, 19:29Dacă pandemia aproape a blocat piaţa chiriilor şi a dus la scăderi de preţ, războiul din Ucraina a reînviat închirierile, odată cu valul de refugiaţi. Nu este însă singurul motiv. "Cu certitudine, creditarea îi sperie pe oameni. Cumpărătorii care au venituri la limită, pentru un credit imobiliar, prin creşterea dobânzilor şi prin înăsprirea condiţiilor de creditare nu se mai încadrează pentru a lua creditul", spune David Grigorescu, agent imobiliar.
Cu cât a crescut preţul chiriilor
La preţurile actuale, unii tineri nu îşi mai permit nici chiria. "Sunt destul de scumpe la momentul actual. Eu locuiesc în cămin acum", mărturiseşte un tânăr. "Deja observăm o creştere de 15 la sută faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut", explică Daniel Crainic, specialist în imobiliare. "Preţurile au crescut destul de mult în momentul acesta. Ca şi ratele, de altfel", comentează un român. Cererea tot mai mare nu îi avantajează pe cei care vor să închirieze. "În piaţa actuală, cumva proprietarul are mai multe opţiuni de închiriere în aceeaşi perioadă şi, practic, el decide condiţiile de închiriere", arată David Grigorescu, agent imobiliar.
Imobiliare Bucureşti. Preţurile diferă în funcţie de cartier
- Meseriile evitate de români, deşi salariile încep de la peste 1.000 de euro. Nu se cere diploma de BAC
- Blocurile în care proprietarii nu vor mai avea voie să închirieze apartamente. Se pregătesc reguli noi
- "Bula" din imobiliare: cât costă un metru pătrat de teren în Bucureşti, în funcţie de fiecare zonă
Mulţi proprietari încearcă să forţeze piaţa şi să scoată la închiriere locuinţe cu 50, chiar 100 de euro peste preţul real. Nu întodeauna metoda lor funcţionează. În momentul de faţă, în Capitală, într-o zonă bună, o garsonieră se închiriază cu 350 de euro. Un apartament de două camere se închiriază şi cu 450 de euro. Întrebat dacă ar fi loc de negociere, Alexandru Damian, broker imobiliar, răspunde: "Foarte puţin, doar dacă oferta este de mult timp pe piaţă şi deja îl costă pe proprietar să n-o aibă închiriată".
O analiză a pieţei din Capitală arată că o garsonieră în zonele Lujerului, Grozăveşti sau Nerva Traian se închiriază la preţuri cuprinse între 330 şi 400 de euro. Pentru apartamentele cu două camere - tarifele ajung şi la 600 de euro pe lună, în funcţie de dotări şi de zonă. Preţurile cresc pe măsură ce ne apropiem de centrul şi nordul oraşului. "Zona Timpuri Noi, zona Dristor merge foarte bine. Zona Lujerului, zona Grozăveşti, zona Aviaţiei, fix în zona de birouri. Acolo mereu au fost puncte fierbinţi ale pieţei. Chiar şi Tineretului", mai spune Alexandru Damian, broker imobiliar. La toamnă, o dată cu începerea noului an universitar, preţurile chiriilor vor creşte din nou.
Preţ chirie garsonieră
- Chirie Lujerului - 330-370 de euro
- Chirie Grozăveşti - 340-400 de euro
- Chirie Nerva Traian - 400 de euro
- Chirie Dristor - 350-400 de euro
- Chirie Titan - 300-350 de euro
Preţ chirie apartament două camere
- Chirie Lujerului - 450 de euro
- Chirie Grozăveşti - 500-550 de euro
- Chirie Timpuri Noi - 600 de euro
- Chirie Dristor - 500-600 de euro
- Chirie Aviaţiei - 600-650 de euro