România riscă să piardă banii europeni pentru investiţii. Termenele limită pentru autostrăzi sau căi ferate sunt respectate tot mai greu
În România, autostrăzile şi celelalte proiecte de infrastructură sunt mai mult vorbe decât fapte. Studii peste studii, contracte semnate cu chiu, cu vai şi rezultate.aproape de zero. Iar riscăm să pierdem bani europeni pentru că nu suntem în stare să respectăm termene. Este cazul Autostrăzii Moldovei, a mult visatei linii de metrou spre Otopeni şi chiar a căilor ferate- care trebuie urgent modernizate.
De Greta Neagu la 03.03.2022, 21:10Peste 400 de kilometri de autostrăzi, staţii electrice de încărcare, căi ferate moderne şi noi staţii de metrou- sunt doar câteva dintre marile proiecte de infrastructură din Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Toate ar trebui să fie gata în următorii patru ani. Altfel pierdem sume uriaşe. Un scenariu tot mai plauzibil.
Cătălin Drulă, fost ministru al Transporturilor: Pe întregul PNRR , care e undeva la peste 8 miliarde de euro, n-avem contractate, în momentul de faţă, decât undeva în jur de 200 de milioane de euro. Ori, în momentul în care suntem în 2022 şi aceste proiecte trebuie finalizate până în 2026, deja intrăm în nişte întârzieri foarte grave care aproape că nu se mai pot recupera.
Ar trebui să modernizăm căile ferate şi să cumpărăm trenuri noi, cu hidrogen şi electrice. Doar că abia am semnat contractele de studii de fezabilitate pentru ele.
Greta Neagu, Reporter Observator: 2026 este termenul pe care îl au autorităţile ca să finalizeze modernizarea liniei de cale ferată dintre Gara de Nord din Bucureşti şi Roşiori, respectiv Roşiori-Craiova. Până atunci, ambiţia celor din Ministerul Transporturilor este să înlocuiască mare parte din infrastructura feroviară deja existentă, astfel încât trenurile să poată circula la viteze mari, de 160 de kilometri pe oră, în loc de 30-40 de kilometri pe oră, cum se întâmplă de cele mai multe ori acum.
- Cod Rutier 2022. De mâine se aplică amenzi mai mari pentru şoferi. Când se aleg cu permisul suspendat
- Camion în mers, ridicat de pe șosea în timpul furtunii Eunice. Imagini dramatice filmate pe o autostradă din Olanda
- Noi imagini din satelit cu convoiul de 64 de kilometri al armatei ruse, care avansează spre Kiev. Raport: Umătorul...
Autostrada Moldovei e altă epopee care pare fără final. Deocamdată s-au anunţat câştigătorii licitaţiilor pentru primele tronsoane.
Alin Şerbănescu, Purtător de Cuvânt, Ministerul Transporturilor: Există o mare şansă să avem şi ceva concret. Tot ce înseamnă A7, de la Ploieşti la Paşcani este prin PNRR. Deci până în 2026 noi trebuie să finalizăm lucrările pe această autostradă.
Şi capetele Autostrăzii Unirii sunt cuprinse în acelaşi program de finanţare aşa că între Târgu Mureş şi Miercurea Nirajului, respectiv Leghin şi Moţca ar trebui să vedem mobilizare pe şantier cât mai curând. Doar că şi aici ne-am încurcat în hârtii.
Alin Şerbănescu, Purtător de Cuvânt, Ministerul Transporturilor: Autostrada Unirii- ştim foarte bine că pe Târgu Mureş-Târgu Neamţ firma care s-a ocupat de completarea studiului de fazabilitate nu a prezentat tot studiul de fezabilitate, documentaţia nu a fost completă şi acum trebuie să o completeze.
Doar că până în 2024 ar trebui să avem realizate cel puţin jumătate din aceste proiecte.
Alex Vîlvoi, Asociaţia România Fără Gropi: Ne place foarte mult să tocăm maculatură, să tocăm hârtii. Avem o problemă cu munca. Să avem un responsabil sau o echipă de doi, trei, patru responsabili cu nume şi prenume. Oamenii aceia să fie responsabili dacă se face sau nu se face respectivul proiect.
În timp ce visăm la finanţare europeană, nu ştim să salvăm nici măcar ceea ce am reuşit deja să construim. La 3 luni de la inaugurarea Lotului 2 al autostrazii Sebes - Turda- adică 25 de kilometri făcuţi în şapte ani, încă se circulă cu restricţii de viteză, doar pe un sens. Lucrarea ar trebui să fie gata în aprilie. Pe şantier e linişte însă.
Alexandru Prunean, reporter Observator: Nu trebuie să fii expert în construcţii pentru a-ţi da seama cât mai e de lucru aici. Imaginaţi-vă că peste doar 30 de zile, în locul acestui mal uriaş de pământ ar trebui să avem două benzi de circulaţie pe care şoferii să poată conduce cu 130 de kilometri pe oră. Deocamdată avem doar un strat de noroi pe care, în unele locuri, bălteşte apa.
Şi, nu în puţine locuri de pe marile şantiere, bălteşte chiar nepăsarea.