Ultimele momente din viaţa lui Bogdan, surprinse chiar de tatăl său. Băieţelul se juca alături de sora mai mică, înainte să fie spulberaţi de şoferul de 16 ani
Apar noi imagini de la tragedia din Pantelimon. Ultimele momente din viața băiatului ucis de adolescentul de 16 ani au fost filmate chiar de tatăl său. Cu doar câteva zeci de secunde înainte să fie călcaţi de maşină, cei doi copii coborâseră din autoturismul părinților şi mergeau pe trotinete pe lângă mama lor.
De Bogdan Dinu la 01.08.2024, 19:50Au fost filmate ultimele clipe din viața lui Bogdan, copilul ucis în parcarea din Pantelimon. Băiatul este surprins alături de sora de şapte ani. Amândoi sunt pe trotinete, lângă mama lor. Abia coborâseră toţi din mașina tatălui.
Ultimele clipe din viaţa băieţelui, surprinse de o cameră de bord
În aceleași imagini apar și cei care au nenorocit o familie: tinerii de 16 și 19 ani, aflaţi în maşina condusă haotic. Tatăl micuţilor a fost primul care a văzut înregistrarea. Propria cameră de bord a filmat ultima scenă a unei familii fericite.
Întâi, la volanul maşinii care provoacă nenorocirea, e băiatul de 19 ani. În mai puțin de un minut, cei doi fac schimb de locuri. Este primul drum cu mașina al adolescentului de 16 ani.
- Piciorul fetiţei rănite în accidentul din Pantelimon nu a putut fi salvat. Medicii, nevoiţi să i-l amputeze din...
- ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul din Pantelimon, în care un băiat de 9 ani a fost ucis, iar sora lui grav...
- Tânărul care a omorât un băiețel cu mașina, în Pantelimon, zâmbăreț la audieri. Bărbatul care i-a dat...
"Copiii s-au ferit, erau pe trotinete, s-au ferit în partea stângă că l-au auzit pe ăsta să îi facă loc şi care din ei care era la volan a izbit puternic două maşini pe care le-a împins şi în a treia maşină i-a izbit pe copii", povesteşte bunicul.
Astăzi, procurorii de la parchetul sectorului 3 au decis să cedeze dosarul anchetatorilor de la Parchetul Tribunalului București. Cele patru capete de acuzare au fost deja stabilite de procurori: ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului și conducere fără permis. Imaginile surprinse de cele șapte camere au fost deja depuse la dosar.
Şoferul de 16 ani, arestat pentru 30 de zile
Polițiștii de la Omoruri s-au întors la fața locului pentru măsurători. La nici 3 kilometri distanță de locul tragediei, familia îl conducea pe Bogdan pe ultimul drum. Judecătorii au decis ca adolescentul aflat la volan să fie arestat pentru 30 de zile.
- Sora şoferului de 16 ani: A pierdut controlul la maşină..
- Reporter: El nu avea carnet, cum s-a întâmplat de s-a urcat la volan?
- Sora şoferului de 16 ani: O joacă de copii. Da, s-au speriat. Sunt copii, au 15 ani.
"Ai omorât un om, ai distrus încă un copil pe care l-ai lăsat traumatizat pe viaţă", spune unchiul copiilor.
Sora lui Bogdan a ajuns, în stare gravă, la spital. Medicii nu au reușit să îi salveze un picior.