Veste bună pentru iubitorii de cumpărături. Reducerile din luna august sar şi de 50% la anumite colecţii vestimentare
Toate s-au scumpit în ultima vreme, aşa că doar reducerile ne mai fac să scoatem bani din buzunar. Cumpărăm la promoţii de toate: îmbrăcăminte, încălţăminte, dar şi electrocasnice. Şi magazinele vin cu oferte din ce în ce mai tentante.
De Andra Mitu la 22.08.2021, 21:58În august, aproape toate magazinele au campanii promoţionale pentru produsele din colecţiile de vară. Reducerile sar de 50% aşa că mulţi cheltuiesc mai mult decât şi-au propus înainte să plece de acasă.
''Am cumpărat haine și produse cosmetice. În jur de 500 lei. Cam asta e așa, prima strigare.''
''Un ghiozdanel, o pereche de adidaşi, ceva jucarii și trei perechi de pantaloni. 210 lei o dată.''
Un studiu recent arată că mai mult de jumătate dintre români susţin că au devenit mai chibzuiţi: au cumpărat mai multe produse la reducere în ultimul an decât înainte.
''Trăim timpuri în care e bine sa ținem cont de lucruri de genul.''
Roxana Socaciu, director executiv RORETAIL: Există niște categorii care sunt cumpărate cel mai frecvent la reduceri. Acestea includ îmbrăcămintea, încălţămintea, articolele sport.
Şi reducerile la electrocasnice sunt la mare căutare
...dar şi produsele electrocasnice.
Roxana Socaciu, director executiv RORETAIL: Există pentru o parte dintre retaileri o adaptare a gamei de produse. Poate exista o gamă de produse cu preţ mai mic.
De altfel, pentru aceste produse oamenii sunt dispuşi să aștepte, în loc să le cumpere la prețul inițial.
Robert Croitoru, economist: Este o tendinţă naturală a omului care dorește să economisească nişte bani sau să își cumpere niște produse pe care consideră că la prețul întreg nu și le permite.
Specialiştii ne sfătuiesc să fim totuşi atenţi la oferte. Toţi comercianţii din Uniunea Europeană sunt obligaţi prin lege să afişeze atât preţul anterior, cât şi cel nou.