Antena LIVE

Curs valutar

Reacția ministrului Educației, după ce mai mulți profesori de la examenul de titularizare au reclamat lipsa posturilor disponibile

Pauza de la şcoala clasică pare să le fi priit profesorilor care s-au prezentat la examenul de titularizare în acest an. Aproape 60% dintre aspiranţii la catedră au luat note peste 7, iar 239 dintre ei, chiar 10. Cifre record practic. Chiar şi aşa, la contestaţii a fost coadă azi, pentru că o notă mare nu le asigură automat un post definitiv în învăţământ. Tinerii se plâng că nu sunt primiţi la catedră, iar posturile rămân mereu ocupate de cei "cu experienţă". 

De la 04.08.2020, 22:50
WhatsApp
Vezi și:

Peste 14 mii de candidați se laudă cu note între 7 şi 9.99. Record pentru ultimii ani în sistemul de învăţământ, în condiţiile în care, de la an la an, procentul de note peste 7 devenea tot mai mic. Cei mai fericiți au fost cei care au depășit acest prag. 

239 de candidați au obținut media 10, față de anul trecut când cei cu media 10 nu erau nici măcar o sută. Cele mai mare note s-au înregistrat în județele Cluj, Brașov și Dolj. 

64,43 la sută dintre candidați au obținut note între 7 și 9.99, ceea ce le-ar putea asigura loc în sistemul de învățământ bucureștean.

Sau nu. Pentru că, chiar dacă au note de trecere, nu există suficiente posturi pentru toţi cei care vor să intre în sistem. Ionuț și Rareș sunt profesori de educație fizică și sunt dezamăgiți de rezultate, deși au luat note aproape de 9. Așa că au depus contestație: "Poate ne vede doamna ministru. Ce părere are dumneai că, din trei subiecte, două sunt de teorie? Ce părere aveți despre faptul că sunt cinci posturi și 200 și ceva de candidați? De ce au directorii posibilitatea să nu scoată locuri la concurs? E o bătaie de joc, o mizerie în care ne complacem cu toții".

Am întrebat-o pe Monica Anisie despre problema posturilor. Decizia e la Consiliul de Administrație al școlii, spune ministrul. 

Monica Anisie, ministrul Educației: Fiecare unitate de învățământ scoate postul la concurs. Nu sunt pentru toate disciplinele. Au foarte multe posturi scoase la concurs pentru o perioadă determinată.

Pentru perioada determinată au fost într-adevăr peste 14.600 de locuri. Doar că aici profesorii nu pot fi decât suplinitori, indiferent de nota luată la titularizare. Pentru un post definitiv, mai puţin de 5000 de posturi au fost scoase la concurs. Cea mai mare concurență este pentru posturile de educatoare, învățătoare, educație fizică și limbi străine. 

Repartizarea candidaților pe posturile vacante se va face în ordinea descrescătoare a notelor în ședințe publice organizate între 12 și 14 august.

Mădălina Iacob

De la prima transmisiune live, la înâlnirea cu Papa Francisc, funeraliile Reginei Elisabeta a doua, încoronarea regelui Charles şi până la ceremonia luminii sfinte din Ierusalim, meseria de jurnalist mă surprinde şi mă învaţă întotdeauna câte ceva. ...

monica anisie ministrul educatiei profesor examen titularizare post
Întrebarea zilei
Aţi testat vreodată vacanţele tip retreat?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Țara care s-a umplut de șerpi mari. Se află în Europa, iar românii o...
Fanatik.ro
Publicat 17.10.2024
Avertisment de la Washington: După Ucraina, Putin va invada Republica Moldova....
spotmedia.ro
Publicat 17.10.2024
O bază aeriană NATO din Europa de Est va găzdui avioane de luptă cu capacitate...
spotmedia.ro
Publicat 16.10.2024
Câștigători Asia Express 2024 | Cum au triumfat Nicolai Tand și Sorin Brotnei...
Gandul
Publicat 17.10.2024
Cine a fost Yahya Sinwar, liderul Hamas, pe care Israelul l-a numit „un om mort...
Adevărul
Publicat 17.10.2024
Care au fost ultimele clipe din viața lui Liam Payne. Ce ar fi făcut în camera...
A1
Publicat 17.10.2024
Horoscopul zilei de 17 octombrie 2024. Racii se îndrăgostesc. Află ce se...
CaTine
Publicat 17.10.2024
EXCLUSIV! Primele declarații ale lui Babs, după ce Dorian Popa a fost surprins...
spynews.ro
Publicat 17.10.2024
Eduard Novak e scandalizat: „Contabila ia 162.000 de euro, mai mult decât David...
GSP
Publicat 16.10.2024
Testul pe care numai geniile îl pot rezolva în doar 10 secunde. Poți vedea al...
Click.ro
Publicat 17.10.2024
Când va fi „pensionat” Windows 10. După această dată, utilizatorii trebuie...
Useit
Publicat 17.10.2024
Doliu în lumea artistică. A murit unul dintre cei mai importanți actori și...
Redacţia.ro
Publicat 17.10.2024
Director de fabrică din Sălaj, apropiat al grupării liberale conduse de Lucian...
libertatea.ro
Publicat 17.10.2024
Tyla a purtat o costumație de înger la Victoria’s Secret Fashion Show 2024....
ZU
Publicat 17.10.2024
Rețeta simplă de plăcintă cu dovleac. Ce să pui în aluat ca să iasă fraged...
Hello taste
Publicat 17.10.2024
Sindromul ochilor uscați în sarcină: cauze și tratament
Deparinti
Publicat 17.10.2024
Cum este să fii avocat în România. Dezvăluiri de culise: „Se...
ziare.com
Publicat 17.10.2024
Paulina Mercado își anunță retragerea temporară din televiziune. Iubita lui...
Happy
Publicat 17.10.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cum te poate ajuta apa infuzată. Ce este și ce arome îi poți adăuga
Medicool
Publicat 17.10.2024
Ion Ţiriac, prins la volan cu 340 km/oră de poliţie şi trimis spre judecată....
orangesport.ro
Publicat 14.10.2024