Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Copii de toate vârstele, materii diferite, o singură învăţătoare. Peste 100.000 de elevi învaţă în şcoli cu învăţământ simultan, deşi ar fi existat soluţii

România educată însemnă şi peste 100.000 de copii care învaţă în şcoli cu învăţământ simultan. Sunt copiii de vârste diferite şi din ani de studiu diferiţi. Deşi noua Lege a Educaţiei prevede că se pot înfiinţa colective separate chiar şi cu opt elevi, încă există directori care ignoră legea. Învăţătorii recunosc - în aceste condiţii, elevii fac carte doar pe jumătate.

de Redactia Observator

la 04.10.2024 , 20:15

"Clasa pregătitoare, ce lucrăm? Iar la clasa a doua ce vom lucra astăzi?" Aşa se desfăşoară cursurile în cele 11 clase care învaţă simultan la Şcoala Vânătorii Mici din judeţul Giurgiu. Pentru învăţători este un efort dublu, iar pentru elevi, bulversant - trebuie să ştie când şi ce să asculte.

Elevii care fac ore la comun

  • Elev: Ne mai şi certăm, ne mai şi ajutăm, când au nevoie de noi, ne ducem la ei.
  • Reporter: Dar tu ştii răspunsurile la lecţiile lor?
  • Elev: Îmi mai aduc şi eu aminte. Uneori mă mai şi plictisesc.
Vezi și

Învăţătoarea lor este una singură - predă la clase simultane de 30 de ani. "Întotdeauna pregătesc fişele dinainte pentru cei mici, avem caiete auxiliare, explic, le dau de lucru şi trec la clasa a doua, că timp, jumătate-jumătate. Nu le acordăm atâta timp ca unei singure clase", spune Melania Neagoe, învăţătoare.

Pe acelaşi subiect

Deşi s-ar putea, pentru că Legea Educaţiei prevede că se pot înfiinţa clase normale şi cu 8-10 elevi. "Nu înţeleg de ce nu s-a aplicat de la începutul anului şcolar, pentru că posibilităţi existau. Trebuia semnalat că soluţii există şi s-ar fi rezolvat problema", a declarat Sorin Ion, secretar de stat Ministerul Educaţiei. 

Scuzele găsite de autorităţi

Inspectoratul Şcolar din Giurgiu a găsit pe loc o soluţie. "Dupa ziua de astăzi, luni, vom face o analiză a întregii structuri Vânătorii Mici. Avem 6 localităţi, o posibilă reorganizare. Am aşteptat Hotărârea de Guvern privind alocarea posturilor didactice", spune Ion Ghimpeţeanu, inspector-general Giurgiu.

Hotărârea de Guvern despre care vorbeşte inspectorul şcolar general din Giurgiu a fost emisă, însă, acum o lună - ar fi fost timp să fie salvaţi elevii de chinul orelor în paralel. Directoarea şcolii are alta scuză: lipsa spaţiului.

  • Florentina Munteanu, directoare: Am introdus în reţeaua şcolară noua locaţie ulterior, pe 9 septembrie.
  • Reporter: Înţeleg că ceilalţi copii învaţă acolo deja.
  • Florentina Munteanu, directoare: Da, i-am relocat după 9 septembrie.
  • Reporter: Şi pe ei de ce nu?
  • Florentina Munteanu, directoare: Pentru că trebuie să facem demersurile necesare către Inspectorat. Un post nu se aprobă peste noapte.

Problema este că solicitarea nici nu a fost făcută în acest caz. La nivel naţional, cei mai mulţi elevi care învaţă în paralel cu alte clase sunt la cursurile primare din Mureş, Bihor şi Alba.

"Nu au nici materialele necesare. Când ne uităm la profilul copilului care învaţă la simultan vedem că el vine din comunitate îmbătrânită, izolată. Sunt copii foarte săraci în simultan, sunt copii ai căror părinţi nu pot să îi ajute pentru că nici ei nu au studiile finalizate", spune Mihaela Nabăr, World Vision Romania.

Nici pentru învăţătorii care predau în paralel nu este simplu - trebuie să îşi împartă bine timpul alocat fiecărei clase şi să înveţe să le menţină curiozitatea elevilor şi în timp ce ei le predau colegilor.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Educaţie » Copii de toate vârstele, materii diferite, o singură învăţătoare. Peste 100.000 de elevi învaţă în şcoli cu învăţământ simultan, deşi ar fi existat soluţii